Spre sfârşitul anilor ’80 făcea cursuri la Şcoala Populară de Arte. Aşa l-a cunoscut pe Ion Ilie, pe atunci director al Filarmonicii de Stat Botoşani, care observându-i ideile de spectacole şi simţindu-i înclinaţia spre impresariat i-a propus să vină pe acest post la prestigioasa instituţie de cultură.
Zis şi făcut! S-a angajat la Filarmonică pe când avea doar 18 ani şi a debutat năvalnic, într-o companie selectă.
„Mi-a spus: vezi că trebuie să mergi la Vatra Dornei cu Mihaela Runceanu şi Gabriel Dorobanţu că avem spectacol cu ei acolo”, rememorează Liviu Sorinel.
Aceasta pentru că la vremea respectivă Filarmonica de Stat Botoşani se autofinanţa şi pentru a-şi putea acoperi cheltuielile, pe lângă concertele simfonice, organiza şi spectacole de divertisment prin toată ţara.
După trei decenii îşi aminteşte în amănunt acele zile din 1988. Mai ales că prezentator era celebrul Octavian Ursulescu, o vedetă a Televiziunii Române din acele vremuri, devenit cunoscut în toată ţara ca realizator al emisiunii „Şlagăre în devenire”.
„De la el am învăţat să prezint spectacolele. L-am observat cu atenţie şi la unul dintre ele Octavian era aşa de răcit că nu putea urca pe scenă şi atunci am luat eu microfonul”, spune Liviu Sorinel.
Şi în acest fel şi-a dublat postura de impresar cu aceea de prezentator de spectacole.
Au fost atât de multe în toţi aceşti ani încât le-a pierdut numărul.
„Dacă le socotesc numai pe cele de la Filarmonică, unde sunt câteva zeci pe an, ies sute de spectacole”, afirmă Liviu Sorinel.
De-a lungul anilor a legat prietenii strânse cu câţiva dintre cei mai mari artişti ai României. A călătorit, a râs, s-a întristat şi a stat la aceeaşi masă cu cântăreţi precum Mihaela Runceanu, Sanda Ladoşi, Mădălina Manole, Silvia Dumitrescu, Anastasia Lazariuc, Natalia Guberna, Monica Anghel, Gabriel Dorobanțu, Octavian Ursulescu, Mihai Constantinescu, Ricky Dandel, Dorin Anastasiu.
A colaborat şi cu actori uriaşi ai teatrului şi filmului românesc, precum Draga Olteanu Matei sau regretaţii Jean Constantin şi Marin Moraru.
De Gabriel Cotabiţă a fost însă cel mai apropiat. La debutul lui Liviu în impresariat Gabi era pe val, aşa că era mai mereu cap de afiş.
„Eram aproape nedespărțiți în acea perioadă, îl iubeam şi-l iubesc şi acum ca pe fratele meu mai mare! Şi ne leagă şi acum multe amintiri frumoase”, spunea Liviu Sorinel pentru Click! în urmă cu doi ani.
În 2015 Gabriel Cotabiţă a trecut prin cumpăna vieţii, iar la un moment dat părea că pierde bătălia. Dar şi-a revenit spectaculos. Era bine de câteva luni, dar nu avusese încă ocazia să urce din nou pe scenă. Şi atunci a intervenit Liviu Sorinel de la Botoşani! I-a propus să organizeze o serie de spectacole care să îi marcheze revenirea în luminile rampei.
Astfel, în martie 2016, artistul şi-a relansat practic cariera la Casa de Cultură a Sindicatelor din Botoşani, la vreo 30 de ani după ce cântase pentru prima oară acolo. Spectacolul se intitula „Domnişoară, nu pleca”, după hitul artistului de după revoluţie. Au urmat apoi Paşcani, Suceava, Vaslui, Iaşi, Bacău… Gabriel Cotabiţă a revenit în atenţia publicului, în 2016 s-a recăsătorit, iar printre invitaţii de la nuntă s-a regăsit şi Liviu Sorinel.
Şi pentru că veni vorba de revoluţie, pe impresarul Liviu Sorinel 22 decembrie 1989 l-a prins în turneu. Era pe la Focşani cu toată trupa de artişti după dânsul.
”Deja erau în toi mişcările de stradă la Timişoara şi începuse nebunia la Bucureşti astfel încât se primise dispoziție de la autoritățile comuniste să fie interzisă orice fel de manifestare ce adună multă lume și am fost nevoiți să anulăm tot turneul. Gabi Cotabiță s-a întors de acolo spre Bucureşti cu maşina împreună cu Octavian Ursulescu în timp ce noi ceilalți care mai rămăsesem, printre care şi Gabriel Dorobanțu, plus orchestra, ne-am îndreptat spre Botoşani, aşteptând să se liniştească lucrurile”, declara Liviu Sorinel.
I-a plăcut mereu să spargă tiparele aşa că a încercat să ofere publicului botoşănean, dar nu numai, şi altceva în afara clasicelor concerte ale Filarmonicii. Şi astfel muzicienii de la Botoşani i-au acompaniat pe Felicia Filip, Iris, Dan Bittman, Paula Seling, Ianna Novac, Vlad Miriţă.
Şi-a diversificat tot mai mult activitatea şi a ajuns să organizeze şi pe cont propriu show-uri inclusiv cu artişti de renume internaţional, precum Francesco Napoli, miss-uri regionale la care printre invitaţi s-au regăsit noile figuri ale showbiz-ului autohton, de la Bianca Drăguşanu şi Victor Slav la Bogdan Vlădău şi inclusiv spectacole la Venezia, acolo unde a cântat şi botoşăneanul Mirel Manea.
„Pot colabora cu orice artist, depinde cum vorbeşti cu el. Trebuie să fii sincer şi să nu încerci să îl dezamăgești pentru că, dacă faci asta, se află. Cântăreţii se sună între ei când sunt contactaţi pentru un spectacol şi se interesează ce fel de impresar, ce fel de om eşti şi de aceea trebuie să fii fair-play cu ei”, spune Liviu Sorinel.
Mai nou, a început să organizeze spectacole şi pentru primării, de la Vaslui şi până la Vlăsineşti. A făcut-o şi dintr-o ambiţie personală, observând câţi bani se vehiculează la astfel de manifestări şi ce artişti vin. Şi de aceea, în august a organizat împreună cu Primăria Vlăsineşti Ziua Comunei, unde cu un buget la doar 60% din cel avut la dispoziţie de municipalitatea botoşăneană pentru „September Fest”, i-a adus în acel „capăt de lume” pe Anna Lesko, Connect-R, Fuego, Stela Enache, Doru Octavian Dumitru. Şi tot atunci a mai bifat o premieră: o soprană, Mediana Vlad, pe scena unui spectacol câmpenesc.
Ce urmează?
Pentru noiembrie 2018 a perfectat un concert de excepţie al Filarmonicii alături de trupa Proconsul. Aşadar, staţi pe aproape.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024