Hervin Ongenda (23 de ani), mijlocașul ofensiv al celor de la FC Botoșani, a rămas fără replică după ce a auzit criticile pe care le-a primit din partea lui Gigi Becali.
Francezul și-a întrebat impresarul ce are finanțatorul FCSB cu el, mai ales că niciun alt jucător de la adversarii roș-albaștrilor n-a mai avut parte de un astfel de tratament.
"Chiar ieri am vorbit cu Ongenda. A fost plecat în Franța, iar dimineață a ajuns la fix la antrenamentul echipei. Nu sunt probleme cu el. Era curios, m-a întrebat de ce nu îl place patronul Stelei, pentru că nu a vorbit niciodată despre un jucător al altei echipe așa cum a vorbit despre el... Ilie Dumitrescu, Mihai Stoichiță spun că e jucător bun, dar patronul Stelei spune altceva. Probabil că e influențat de MM Stoica", a spus impresarul Florin Manea, într-un interviu postat pe site-ul PariuriX.
Becali nu este absolut deloc impresionat de fotbalistul crescut de PSG și chiar a spus că botoșănenii au șanse mici de calificare în play-off dacă se vor baza pe Ongenda.
"Botoșani e echipă de play-off, 100%. Bine, dacă joacă titular Ongenda, locul 12. Când joacă cu Ongenda, joacă cu un om în minus. Asta e ambiția lor", a spus Becali, după meciul FCSB - Botoșani 2-2.
"Bine, e părerea mea. Joacă cu un om în minus! Când ajunge mingea acolo, își bate joc și pierde și toată munca echipei. Dacă nu joacă Ongenda titular, Botoșani e echipă de play-off. Bine, că îl mai bagă pe Ongenda în a doua repriză, că e pariul lor, să se joace de-a pariul...", a adăugat Gigi Becali, în cadrul emisiunii "Fotbal Club", de pe Digi Sport 1.
Ajuns în Liga 1 la doar 23 de ani, după ce a crescut la PSG și a jucat și la echipa mare a parizienilor, alături de Ibrahimovic, Cavani, Lavezzi, Pastore sau Lucas Moura, Hervin Ongenda a fost apărat, în schimb, de nume mari din fotbalul românesc. Ilie Dumitrescu, fostul mare fotbalist al Stelei, a spus că Ongenda este un fotbalist de rasă, care ar avea loc la gruparea lui Nicolae Dică.
"Parcă văd că vrei să-l cumperi tu pe Ongenda, de vorbești tu așa de el", a spus Dumitrescu.
Reacția lui Becali n-a întârziat nicio secundă.
”Nici dacă-mi dau un milion de euro! Ce, fac circăreală la echipă? Fac circ?".
Apoi, dialogul dintre Gigi Becali și Ilie Dumitrescu a continuat. Gigi Becali:
”Băi, îți dau cuvântul meu. Și dacă îmi dau ei un milion de euro, să-l iau, nu are ce căuta la noi. Ce, fac circăreală la echipă? Nu-l iau!”.
Analistul Digi Sport și-a menținut însă părerea legată de francez.
”A intrat bine, să știi. Mie mi-a plăcut. La toate meciurile în care l-am văzut, aduce un plus pe faza ofensivă”, a spus Ilie Dumitrescu
Gigi Becali n-a fost deloc impresionat de tot ce i-a spus Ilie Dumitrescu:
"Bine, Ilie! Pot să-mi spun și eu părerea? Am spus și eu o părere. Eu zic că Botoșani e echipă de play-off, dar fără Ongenda. O echipă puternică, o echipă solidă”, a mai spus Becali, la Digi Sport.
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Școala în care a învățat primarul redeschisă după 24 de ani: Era în pericol de autodemolare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile