Ionel Oniciuc, unul dintre candidaţii la concursul organizat de Consiliul Judeţean pentru ocuparea funcţiei de director la Camera Agricolă Judeţeană a pornit cu prima şansă în maratonul pentru ocuparea scaunului de conducere.
El a obţinut un punctaj mai mare decât contracandidatul său la prima probă din examen, respectiv cea scrisă, adică 95 de puncte, în timp ce Vasile Cărpuşor doar 42 de puncte.
„A fost destul de dificil şi am avut de învăţat foarte mult într-un timp foarte scurt. Nu am avut mari emoţii pentru că mi-a fost uşor mandatul de primar, am un master şi pe administraţie publică, au fost vreo 16 legi, unele mai stufoase, altele mai mici, dar am citit”, a afirmat
Ionel Oniciuc, candidat la şefia Camerei Agricole. Următoarea etapă din cadrul acestui concurs este perioada de contestaţii de 24 de ore după care va fi organizată cea de-a doua probă şi anume cea de interviu.
(G.E.)