Accident feroviar luni seară la Răuseni. În jurul orei 20:00 un autoturism Opel Zafira a fost acroşat de un tren în momentul când a ajuns la trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu trei indicatoare de presemnalizare şi cu indicatoarele ”Crucea Sfântului Andrei” şi ”Stop”.
Maşina era condusă de Ionela B., de 36 de ani, din Călăraşi, care se deplasa pe relaţia Hlipiceni – Călăraşi, iar la vederea trenului aceasta s-a pierdut cu firea şi, în loc să apese pe acceleraţie, a acţionat pedala de frână. În aceste condiţii autoturismul a fost acroşat în partea din spate de automotorul trenului personal nr. 15621 Iaşi –Dorohoi, care intra în halta CFR Răuseni şi a fost avariat în proporţie de aproximativ 35 %. În momentul producerii evenimentului în autoturism se mai afla pe scaunul din partea faţă dreapta Ioan V., de 40 ani, domiciliat în comuna Călăraşi. Conducătoarea auto şi pasagerul nu au suferit leziuni. Din verificările efectuate de către poliţişti s-a stabilit că vina aparţine conducătoarei auto, faţă de care s-a dispus măsuri de sancţionare contravenţională şi ridicarea permisului de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 60 zile.