Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au întocmit dosar penal unui bărbat, bărbat din Republica Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru mijlocul de transport pe care îl conducea.
La sfârşitul săptămânii trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Aureliu I., în vârstă de 44 de ani, conducând autoturismul marca Opel Zafira, înmatriculat în Italia.
Deoarece lucrătorii au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate, au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au stabilit faptul că talonul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentice, fiind falsificat.
În legătură cu cele constatate, Aureliu I. a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că documentele sunt false, inspecţia tehnică periodică fiind obţinută de la o firmă din Italia, contra sumei de aproximativ 80 euro. Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele bărbatului dosar penal sub aspectul săvârşirii infraţiunii de uz de fals.
Te Deum în bisericile din Botoșani de Ziua Principatelor, clopote trase timp de 1 minut
Redacția Botoșăneanul
Jan 21, 2025
ULTIMĂ ORĂ: Călătoare în maxi-taxi rănită după un accident rutier
Gabriela Erdic
Jan 21, 2025
Nenorocire de la o țigară: O clădire a luat foc
Redacția Botoșăneanul
Jan 21, 2025
Se pregătește programul „Prima seră”: SUMA maximă care ar putea fi dată de la stat
Redacția Botoșăneanul
Jan 21, 2025
FC Botoșani și-a aflat programul pentru următoarele trei etape
Redacția Botoșăneanul
Jan 21, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile