Botoșăneanul a suferit răni grave mai ales în zona picioarelor unde s-a luat în calcul inclusiv varianta amputației totale.
După o intervenție chirurgicală de șapte ore, medicii din Iași au reușit să-i salveze picioarele tânărului din Botoșani accidentat grav după o explozie într-un service auto.
Starea victimei rămâne, însă, gravă. Pe de altă parte, o expertiză tehnică va stabili cauza exploziei puternice.
Bărbatul în vârstă de 37 de ani încerca să schimbe anvelopa a unui camion, într-un service din Botoșani, când s-a produs explozia. Suflul a fost atât de puternic, încât barbatul a fost aruncat câțiva metri.
A suferit răni foarte grave la picioare și a fost transferat de urgență de la Botosani la Iași, cu un elicopter SMURD. A fost operat noaptea trecută la Spitalul Sfântul Spiridon, de o echipă multidisciplinară.
Dan Timofte, manager al Spitalului Sfântul Spiridon din Iași:
„Intervenția chirurgicală a durat aproape 7 ore, a fost o echipă mixtă. S-au pus fixatoare externe la nivelul membrelor inferioare, s-a stabilizat pentru moment și-a început hemodializa. Este pe suport pentru menținerea vieții și intubat și ventilat în continuare, astfel încât apreciem că prognosticul este rezervat”.
Doctorii au reușit să-i salveze membrele, dar omul a suferit și arsuri pe brațe, iar acum face dializă, întrucât compuși toxici din anvelopă i-au ajuns, prin răni, în sânge.
Între timp, inspectorii de muncă au început ancheta.
Daniela Lozneanu, director ITM Botoșani: „Discutăm de incapacitate temporară. Colegii mei au facut fotografii, au preluat imagini de pe camere. A avut loc o explozie și cu certitudine vom fi nevoiți să solicităm o expertiză din partea unui expert autorizat”.
Potrivit ITM, omul lucra cu forme legale la o firmă de familie, condusă de tatăl său.
Și polițiștii fac verificări. Au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
(Sursa - ProTV)
Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Filmul „Vis.Viață”, în premieră pe 23 și 24 noiembrie la Happy Cinema Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Post scos la concurs pentru a treia oară la Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Suflu nou la Jandarmeria Botoșani: Două tinere au îmbrăcat uniforma
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024