Tablouri falsificate atribuite lui Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian sau Nicolae Grigorescu vândute ca originale, toate fiind certificate de un expert acreditat de Ministerul Culturii, în fapt un angajat al instituției de cultură botoșănene.
Sute de tablouri atribuite în mod fals unor pictori renumiți precum Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian sau Nicolae Grigorescu au fost vândute pe piața de artă din România, după ce un expert acreditat de Ministerul Culturii le-a certificat.
Lucrările au fost puse la vânzare prin intermediul unei galerii de artă din București. Polițiștii vorbesc despre cel puțin 200 de cumpărători, care ar fi dat pe ele între 6 și 8.000 de lei.
Pentru fiecare dintre aceste lucrări se emitea un certificat de expertiză care însoțea tablourile ridicate de polițiști în urma perchezițiilor făcute la galeria de artă din București.
Certificatul de expertiză are ștampila lui Cotinel Munteanu, expert ”acreditat de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor”. Ștampilă care apărea pe tablouri ce fuseseră pictate în perioada anilor 1800, atunci când au trăit și creat pictori celebri, dar nu erau făcute de ei.
Faptul că pe piața de artă din România circulă aceste lucrări a fost semnalat și de criticul și istoricul de artă Pavel Șușară, președintele Asociației Experților și Evaluatorilor de Artă din România.
„În cazul din speţă, lucrările acreditate de diverşi experţi cum e Cotinel Munteanu sunt cu nemiluita. Nu sunt întâmplătoare, este un fenomen. Ele nu sunt suspecte de a fi falsuri. Ele sunt inacceptabile şi în calitatea lor de falsuri pentru că şi falsurile au o demnitate, sunt recuperări, sunt nuduri care ar semăna cu un nud de Tonitza. cineva a semnat-o şi altcineva a acreditat-o”,
Pavel Șușară, critic de artă, pentru ProTV
Tablourile erau vândute cu sume între 6 și 8.000 de lei. Mult sub prețul unei opere autentice.
„E o înşelătorie directă față de cel care cumpără un asemenea obiect și mai mult decât atât, nu e vinovat doar cel care vinde falsul, ci şi cel care îl cumpără, pentru că este tentat de prețul mic. atunci când ţi se oferă un Tonitza care se vinde şi peste o sută de mii de euro cu 2-3.000 de euro, trebuie să îţi pui problema de ce are preţul ăsta”,
Pavel Șușară, critic de artă
Expertul este angajat al Memorialului Ipotești, acolo unde ieri au fost de asemenea percheziții în biroul lui Cotinel Munteanu.
Polițiștii vorbesc în acest caz despre o operațiune fără precedent pe piața de artă din România.
În cursul zilei de ieri au fost audiați peste 40 de cumpărători. Din galerie au fost ridicate până acum 400 de tablouri. Cercetările continuă.
După ce cazul a fost făcut public de către anchetatori, Ministerul Culturii a transmis că angajații săi sau ai instituțiilor subordonate nu sunt implicați în acțiunile investigate.
Ministerul Culturii a luat act de informarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind efectuarea de percheziții în cadrul cercetărilor penale cu privire la săvârșirea unor infracțiuni care ar putea avea legătură cu patrimoniul cultural național mobil și face următoarele precizări:
”Ministerul Culturii nu este implicat în comercializarea și expertizarea bunurilor culturale despre care se precizează în comunicat. În ceea ce privește vânzarea și expertizarea bunurilor culturale mobile, respectarea prevederilor legale revine agentului economic autorizat care comercializează bunurile culturale mobile și expertului acreditat care întocmește raportul de expertiză. Ministerul Culturii acreditează experți în domeniul patrimoniului cultural mobil, cu avizul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor. Experții acreditați nu sunt angajați ai Ministerului Culturii.
Potrivit prevederilor legale incidente protejării patrimoniului cultural national mobil, în cazul constatării încălcării acestora, Ministerul Culturii poate dispune retragerea autorizației de funcționare a agentului economic autorizat să comercializeze bunuri, respectiv a atestatului de expert în domeniul patrimoniului cultural mobil.
Ministerul Culturii acordă tot sprijinul de specialitate organelor competente de cercetare penală.
În concluzie, atât angajaţii Ministerului Culturii cât cei ai instituţiilor subordonate acestuia nu sunt implicaţi în acţiunile investigate de instituţiile statului”.
(Foto: G4Media.ro)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ASTĂZI: România își votează președintele! Sute de mii de botoșăneni așteptați la urne
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024