Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță organizarea selecției pentru studenții și masteranzii care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de vară minim două luni.
”Menționăm că pot participa studenții și masteranzii care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limba germană”, se arată în comunicatul de presă trimis de AJOFM Botoșani. Selecția are loc anual, ȋn baza ȋnțelegerii ȋncheiate ȋntre Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Agenția Federală de Muncă din Germania, privind medierea studenţilor români în vederea angajării pe perioada vacanţei de vară în Republica Federală Germania. Pentru anul 2016, Agenția Federală de Muncă din Germania dispune de 100 de locuri destinate studenților români.
Depunerea dosarelor va avea loc ȋn perioada 3 decembrie 2015 – 15 ianuarie 2016, ȋn intervalul luni – joi, orele 9.00 – 15.30 și vineri orele 9.00 – 12.30 la sediul Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă din județul de domiciliu sau din județul ȋn care se află instituția de ȋnvățământ superior la care este ȋnregistrat studentul. Condiții/documente necesare ȋnregistrării dosarelor :
- vârsta cuprinsă ȋntre 18 – 35 ani;
- studenți și masteranzi la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii, la cursuri de zi;
- cunoștințe bune și foarte bune de limba germană
- copie act de identitate (cu o valabilitate de minim 6 luni);
- opțional, copie pașaport (cu o valabilitate de minim 6 luni);
- fișa de solicitare - Bewerbung 2015 – completată ȋn 2 exemplare la calculator și semnată (instrucțiunile de completare – Anexă);
- adeverința de la facultate ȋn care să se specifice anul de studii și ce tip de cursuri urmează studentul (tipizat facultate);
- adeverința de la facultate – Immatrikulationsbescheinigung (formularul tipizat ȋn varianta germană/engleză, germană/română, ȋn funcție de solicitarea instituției de ȋnvățământ, precum și instrucțiunile de completare – Anexă)
- dovada acreditării, ȋn cazul unei facultăți particulare;
- trei fotografii tip pașaport;
- copie permis de conducere (dacă este cazul).
CITEȘTE: După modelul american, afaceriștii pot să-și recruteze viitorii salariați de pe băncile școlilor
Șoferul rănit în carambolul de la Baisa a ajuns în mâinile medicilor – STAREA lui
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Control timp de o lună la Spitalul Județean și în alte două unități medicale
Oana Sava
Mar 10, 2025
ULTIMĂ ORĂ: Două mașini și un camion s-au izbit la Baisa, un șofer dus urgent la spital
Oana Sava
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile