Doctorul Gabriel Oprişanu, potenţial candidat al Uniunii Social Liberale pentru Primăria Botoşani, a declarat joi că, atunci când va deveni primar, va supune la vot în Consiliul Local propunerea ca persoanele scutite de plata impozitelor pe teren şi clădiri, în baza unui contract de voluntariat pentru situaţii de urgenţă, să preia în îngrijire un câine comunitar din adăposturile municipalităţii.
„Comunitatea botoşăneană îi scuteşte pe aceşti voluntari de la plata unor taxe în valoare de 100 de milioane de lei pe an. Ar fi deci echitabil ca şi ei să facă ceva mai concret pentru comunitate. Preluarea în îngrijire a unui câine fără stăpân ar fi avantajoasă pentru ambele părţi: Primăria ar cheltui mai puţin pentru întreţinerea animalelor, iar voluntarii, pe lângă scutirea de taxe, ar câştiga un prieten foarte credincios”, a declarat medicul Oprişanu. Acesta consideră că în formula actuală a Consiliului Local, o astfel de hotărâre nu ar fi votată, întrucât cei mai mulţi dintre voluntarii scutiţi de taxe sunt membri PDL. „În capul listei de voluntari este soţia fostului vicepreşedinte PDL la Consiliul Judeţean, Cristian Achiţei, iar lista continuă cu alţi membri PDL. Deci vă daţi seama că actualul Consiliu portocaliu nu ar vota aşa ceva. Dar pe lista respectivă sunt 106 persoane, iar dacă fiecare ar fi luat în îngrijire un câine comunitar, astăzi nu am fi vorbit de masacrul de la padocuri”, a subliniat viitorul candidat la Primărie, Gabriel Oprişanu.
„Soldaţii politici ai primarului PDL” răsplătiţi cu scutiri de impozite
Gabriel Oprişanu consideră că lista de voluntari pentru situaţii de urgenţă nu ar trebui să mai fie decisă în spatele uşilor închise pentru a răsplăti „soldaţii politici ai primarului PDL”. „Dacă această listă de voluntari ar fi deschisă pentru toţi botoşănenii, atunci sunt convins că s-ar găsi multe persoane dispuse să îngrijească acei câini comunitari pentru scutirea de la plata impozitelor locale”, a mai afirmat medicul Oprişanu. Potrivit propunerii sale de hotărâre, persoanele care vor încheia contracte de voluntariat pentru situaţii de urgenţă, fiind astfel scutite de plata unor taxe locale, vor trebui ca pe toată durata contractului să aibă în îngrijire la domiciliul propriu, unul din câinii comunitari din adăposturile primăriei. La finalul contractului, voluntarul poate adopta definitiv câinele pe care l-a avut în îngrijire sau îl poate duce înapoi în adăpost de unde va fi preluat de un alt voluntar.
Botoşăneanul.ro a scris în primăvara acestui an faptul că o mulţime de directori din Botoşani beneficiază de scutire la impozitul pe apartament pe motiv că ar fi voluntary în situaţii de urgenţă, deşi nu au fost văzuţi să intervină vreodată la un incendiu sau alte situaţii limită de acest gen.
https://www.botosaneanul.ro/stiri/directori-pdl-de-institu-inspectori-colari-scut/
https://www.botosaneanul.ro/stiri/efimea-pdl-ist-scutit-de-impozit-n-consiliul-local/
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Comercianții nu mai trebuie să emită bon fiscal pentru plățile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile