Candidatul USL pentru Primăria Botoşani susţine că pentru programul electoral de anul viitor, un accent important va fi pus pe calitatea actului de administraţie şi management. În acest sens, Gabriel Oprişanu a afirmat că a iniţiat o serie de acţiuni în vederea retrezirii spiritului civic a botoşănenilor, care a „fost strivit cu talpa de actuala administraţie portocalie”.
Una dintre măsurile pe care urmăreşte să le implementeze Gabriel Oprişanu este privitoare la transportul în comun din municipiu care ar lăsa mult de dorit şi care este deja depăşit. „
Din punctul meu de vedere pentru a avea un oraş civilizat, european, transportul în comun trebuie să se ridice la un anumit standard. Cred că toată lumea este sătulă de ceea ce se întâmplă cu transportul în comun din municipiu, în care interesele particulare aşa cum reiese din ceea ce aţi scris în presă, primează. Cred că o soluţie importantă aplicată de altfel în marile municipii, Cluj, Constanţa, Bucureşti, ar fi utilizarea autobuzelor moderne care au la bază consumul de bio combustibil”, a declarat Gabriel Oprişanu. Candidatul la Primărie din partea USL a mai afirmat că, acest lucru se încadrează în programul „Alternativa 2012” pentru Botoşani, în condiţiile în care producţia de bio combustibil s-ar plia pe structura agricolă a judeţului, dar ar atrage şi investitori, fiind astfel create o parte importantă din cele 10.000 de locuri de muncă promise.
„Au fost şi propuneri radicale - de desfiinţare a tramvaielor”
Medicul Gabriel Oprişanu a afirmat că, această iniţiativă care urmează a fi cuprinsă în programul „Alternativa 2012”, va fi aprofundată prin dezbateri publice cu botoşănenii care sunt singurii care vor decide în privinţa mijloacelor de transport pe care le doresc în municipiu.
„Nu sunt adeptul de a distruge ceea ce avem, deşi din partea cetăţenilor din discuţiile pe care le-am avut, au fost chiar măsuri radicale, aceea de a desfiinţa tramvaiele, ceea ce eu din punctul meu de vedere nu susţin. Într-adevăr, acestea sunt depăşite, liniile de tramvai învechite, nu mai avem televizoare alb-negru în case, astea au fost în urmă cu 30 de ani, azi toată lumea se uită la altceva, dar nouă ni se servesc în continuare mijloace de transport în comun de 30 de ani”, a mai spus
Oprişanu.