A prezentat la control un permis de conducere fals, fără a avea calitatea de conducător auto.
În data de 21 ianuarie, în jurul orei 00.55, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca/I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 28 de ani, conducând un autoturism marca Opel Astra, înmatriculat în Lituania.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat alături de documentul de identitate și un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, valabil pentru categoriile B și C.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Totodată, în urma consultării bazelor de date aflate la dispoziție, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul nu este posesor de permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Alimentele care dispar din magazinele din România în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Noi angajări la Spitalul Județean, se caută o persoană cunoscătoare la bani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Imagini superbe surprinse de un fotograf profesionist la parada de la Botoșani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Sebastian Mailat, dorit de patru echipe din Superligă
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile