Unii dintre angajatori profită de tinerii care urmăresc să câștige propriii bani de buzunar și îi folosesc într-un soi de „sclavagism modern”, fără să aibă vreo temere că ar putea să răspundă din punct de vedere legal pentru sustragerea de la plata dărilor specifice către stat.
Patronii profită astfel de adolescenți, pe care-i exploatează la un program de lucru mult peste cel reglementat legal.
Iar o astfel de situație a fost depistată la o terasă din municipiu, în urma unui control efectuat de inspectorii muncii.
Situația a fost făcută publică de către inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani, Daniela Lozneanu, în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de joi, 4 august 2022.
Inspectorii ITM Botoșani au efectuat în urmă cu două săptămâni o acțiune de control în domeniul HoReCa. Iar la o terasă s-a descoperit că opt tineri munceau fără forme legale.
„Am făcut un control pe zona HoReCa care m-a intrigat foarte tare, pentru că la un angajator am găsit opt tineri de 17 ani care desfășurau activitate fără forme legale, aveau un program de lucru de 16 ore în condițiile în care Codul Muncii spune foarte clar că nu au voie să presteze ore suplimentare, nu au voie să presteze activitate pe timp de noapte”,
Daniela Lozneanu, inspector-șef ITM Botoșani.
Șefa ITM Botoșani s-a arătat surprinsă de faptul că respectivii tineri nu cunoșteau drepturile pe care le au atunci când își găsesc un loc de muncă.
„M-a frapat faptul că acești copii nu au cunoștință de ce înseamnă un contract individual de muncă, care sunt avantajele încheierii un contract individual de muncă, care sunt repercusiunile neîncheierii unui contract individual de muncă. Și un alt aspect: culpa este comună. Persoanele pe care le găsim fără formele legale pot fi sancționate contravențional pentru că discutăm de o înțelegere tacită între angajat și angajator”,
Daniela Lozneanu, inspector-șef ITM Botoșani.
Ulterior, în urma controlului, respectivul patron i-a angajat ca zilieri întrucât legea permite acest lucru.
„Dlui respectiv i-am solicitat printre măsuri să ne și transmită în Revisal (n.r. Registrul General de Evidență a Salariaților) contractele individuale de muncă. A preferat să meargă pe zona de zilieri, deci legea le dă posibilitatea să îi angajeze într-un mod: ai contract parțial, ai Legea Zilierilor, deci există posibilitate și să respecți legislația muncii”,
Daniela Lozneanu, inspector-șef ITM Botoșani.
Inspectorii ITM Botoșani au beneficiat la acțiunea de control și de sprijinul jandarmilor.
Reprezentanții ITM vor derula o campanie de informare în rândul elevilor pentru a cunoaște drepturile pe care le au atunci când vor să se angajeze.
Și reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, a recomandat organizarea unei astfel de acțiuni de informare organizată cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ).
„Sunt foarte mulți elevi care își doresc să muncească pe perioada verii și poate ar trebui pregătită o campanie în zona de învățământ pentru ca acești tineri să fie pregătiți, să știe care le sunt drepturile”,
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani.
În primele șase luni ale anului 2022, valoarea amenzilor aplicate pentru muncă nedeclarată la Botoșani este 300.000 de lei.
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024