Președintele PSD Botoșani i-a felicitat în mod special pe primarii din teritoriu care au obținut rezultate covârșitoare în fața PNL-ului și a celorlalte partide, în unele cazuri de peste 80%.
Doina Federovici i-a felicitat și pe botoșănenii care au ieșit la vot și care în opinia ei, au știut ce să aleagă.
”Este foarte important să vă spun următorul aspect. Opt localități din județ au scos un scor electoral de peste 80%. Cu voia domniilor voastre aș dori să îi și nominalizez: Comuna Vlăsinești, Pomârla, Manoleasa, Hilișeu Horia, Cordăreni, Avrămeni, orașul Săveni și comuna Șendriceni au obținut un scor pentru PSD de peste 80% pentru Senatul României”
Doina Federovici, președintele PSD Botoșani
Rezultate extrem de bune au fost înregistrate de unii primari din Botoșani și pentru Camera Deputaților.
”La Camera Deputaților șase localități au un scor de peste 80% și încep cu comuna Pomârla, Vlăsinești, Manoleasa, Hilișeu Horia, Cordăreni și Șendriceni. Urmează localitățile cu un procent de peste 70% și bineînțeles, în ordine descrescătoare celelalte localități”
Doina Federovici, președintele PSD Botoșani
De altfel, la conferința de presă de la sediul PSD de luni la amiază au fost prezenți și primarul comunei Pomârla, Dumitru Chelariu, candidatul la Senat de la Vlăsinești, Lucian Trufin precum și cel de la Broscăuți, Aurel Agheorghițoaei.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024