Președintele PNL Botoșani a promis să se implice în alocarea a 10,4 milioane lei companiei de apă și canalizare și după cum Botoșăneanul v-a anunțat, Guvernul ar urma săptămâna aceasta să repartizeze suma solicitată.
Deputatul crede însă că atribuirea acestei sume din fondul de rezervă al Executivului nu face altceva decât să rezolve o problemă de moment dacă SC Nova Apaserv SA și mai ales acționarul principal, Consiliul Județean, nu vor despărți managementul de politică.
”Mai important decât acest ajutor financiar este ce se va întâmpla după pentru că, dacă doar punem o perfuzie ca și cum i-am pune unui bolnav numai ca să îi prelungim viața câteva zile, în cazul de față cu câteva luni, nu rezolvăm absolut nimic dacă nu înțelege d-na președinte a Consiliului Județean că acolo trebuie o reformă și trebuie să lase haina politică și să apeleze la profesioniști. Atât timp cât o să se mai lupte doar pe a mai pune doi membri în consiliul de administrație sau a mai angaja eventual trei-patru persoane la nivelul managementului de la Nova Apaserv, lucrurile nu se vor rezolva”,
Costel Șoptică, deputat.
Parlamentarul s-a arătat surprins că sunt oameni în CA care nu fac diferența între costul apei și prețul pe care trebuie să îl aibă apa în momentul facturării.
”Fac toate aceste demersuri pentru botoșăneni. Și nu este demagogie, este un lucru pe care îl simt cu toată ființa mea pentru că nu vreau să fiu părtaș ca Botoșaniul să fie privat în perioada următoare de cel puțin 200 de milioane de euro pe care le putem lua din fonduri europene, pentru doar 2 milioane de euro, pentru care trebuie să facem un efort să le deblocăm în acest moment”,
Costel Șoptică, deputat.
Inițial, președintele PNL Botoșani i-a cerut public liderei PSD Botoșani să solicite oficial ajutorul Guvernului, promițând că va face tot ce depinde de el pentru ca SC Nova Apaserv SA să primească fondurile.
”Nu vorbim de o lentoare la Consiliul Județean, ci de o inconștiență totală. Aceasta este concluzia la care am ajuns eu. Vorbim de aproximativ 106 milioane euro care au fost investiți în Botoșani și aproximativ 200 de milioane de euro care urmează să fie investiți în Botoșani, oportunitate pe care nu am mai avut-o în ultimii 30 de ani și mi se pare că tratăm lucrurile exagerat de ușor și într-o concepție lamentabilă. Eu când văd că d-na președinte se uită doar după flori, după ghiveciuri și premiază tot felul de copilași și nu știu ce... Sunt într-adevăr treburi importante și astea, dar ar trebui să fie și altele. Nu sunt neapărat nervos, dar nu înțeleg, realmente nu o înțeleg”,
Costel Șoptică, deputat.
Consiliul Județean Botoșani a declanșat procedurile pentru selectarea membrilor noului consiliu de administrație de la SC Nova Apaserv SA, majoritatea PSD – ALDE – Pro România refuzând un expert independent în recrutarea resurselor umane și numind în comisie doar funcționari din CJ subordonați conducerii PSD – ALDE a instituției.
Doina Federovici a răspuns solicitării publice făcute de liderul PNL și a întocmit un proiect de HG, iar acum așteaptă alocarea banilor.
Liderii județeni ai PSD și PNL au candidat la alegerile locale de anul trecut pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, Doina Federovici învingându-l pe Costel Șoptică, liberalul ieșind pe poziția secundă.
CJ Botoșani este principalul acționar al SC Nova Apaserv SA.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024