Co-președintele Partidului Național Liberal (PNL) Botoșani, Costel Șoptică a venit în dimineața zilei de duminică, 5 iunie 2016, la Colegiul Economic Octav Onicescu pentru a vota.
În jurul orei 10.00, acesta s-a prezentat la secția de votare alături de soția sa. De altfel, el a fost însoțit în incinta unității de învățământ și de liberali. La ieșire, co-președintele PNL a afirmat:
”Am votat astăzi pentru echipa cea mai bună, echipa care a demonstrat și până acum că se poate prin fapte. Vom demonstra și va demonstra și în viitor pentru noi toți, pentru copiii noștri, pentru botoșănenii din municipiul Botoșani dar și pentru cei din tot județul”, a spus Costel Șoptică.
Liberalul i-a sfătuit pe cetățeni să iasă într-un număr cât mai mare la vot pentru că este dreptul lor constituțional.
”O dată la patru ani, știm cu toții, votăm la alegerile locale, o dată la cinci ani la alegerile prezidențiale. Este pe deoparte și datoria dar și onoarea noastră de a participa la vot”, a mai arătat Costel Șoptică.
(Ș.V.)
Portariuc, vot cu fiul la Laurian pentru continuitate la Primărie – GALERIE FOTO
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024