Unul dintre aspiranții la șefia PNL Botoșani și-a anunțat candidatura, cu public.
O sumedenie de primari și foști liberali cu funcții importante i-au fost alături în mod public la fostul sediu al vechiului PNL din strada Teatrului.
Singurul care a avut un discurs de vreo 10 minute a fost candidatul, firește.
”Am plecat de la ideea de unitate, este un lucru esențial în a fi realizat, deoarece în această competiție internă am delcarat că pot să apară tot felul de interpretări și discuții care au condus la ceea ce am văzut în vară la alegerile municipale și am vrea să nu se mai întâmple. De aceea am încercat să coagulez în această echipă tot ce am considerat mai bun ca resursă umană de la PNL Botoșani”,
Costel Șoptică, candidat la președinția PNL Botoșani
Parlamentarul liberal a subliniat că numărul susținătorilor este mai mare însă mulți dintre primarii din județ, din motive personale, nu i-au putut fi astăzi alături.
”În concepția mea, nu vorbesc nici pe departe de un demers prin care un singur om să preia puterea în partid pentru că nimeni din punctul meu de vedere nu reprezintă nimic dacă nu are în spate o echipă puternică și pe care se poate baza. Știm cu toții că suntem în opoziție și este destul de greu”,
Costel Șoptică, candidat la președinția PNL Botoșani
Candidatul la alegerile interne pentru funcția de președinte a subliniat un alt aspect important și anume acela al unei parități la funcții cu foștii PDL-iști.
”Dezavuez total ideea unui algoritm în care să apară nu știu ce parități, pentru că eu consider că o echipă trebuie aleasă de către membri de partid și ea trebuie valorizată în funcție de voturile pe care le obține fiecare dintre candidați, astfel încât acest algoritm să dispară”,
Costel Șoptică, candidat la președinția PNL Botoșani
Unul dintre cei care au vorbit despre paritate, la alegerile pentru Organizația Municipală, a fost Cătălin Flutur.
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024