Tehnicianul roş-alb-albaştrilor (foto dreapta, în picioare), nu a părut în nici un moment în discuţia pe care a purtat-o cu jurnaliştii după meci că ar avea probleme medicale. El s-a arătat mulţumit că FC Botoşani a învins, 2 – 1, fosta echipă de liga I ASA Târgu Mureş.
În opinia antrenorului rezultatul contează indiferent dacă partida este una oficială sau amicală.
„Încă suntem în căutări pentru formula ideală, dacă există aşa ceva, că aşa ceva nu există. E bine că am câştigat, e bine că mai avem destul timp la dispoziţie ţinând cont de momentul în care va începe campionatul ca să ne mai reglăm din punct de vedere al relaţiilor de joc. Unde trebuie să mai punem o cărămidă e la ritm, încă nu e cel care mi-aş dori. Mă refer la ritmul jocului, la circulaţia mingii, trebuie făcută mult mai rapidă”, a afirmat
Costel Orac. Apoi, el a arătat că amânarea începerii campionatului de pe 18 august pentru luna septembrie nu este una binevenită nici pentru perioada de pregătire şi nici pentru concentrarea jucătorilor.
„Trebuie să ne adaptăm din mers”, a spus însă
tehnicianul.
CITEŞTE ŞI:
ŞOC : Costel Orac dus la spital după meci cu suspiciune de preinfarct
Aşteptat la colţ de Popovici
Deşi la finele ultimului sezon a obţinut a doua cea mai bună clasare a echipei în cei opt ani de la promovare acesta se află într-o postură delicată. Aducerea practic a unei întregi echipe de la Bacău, unde antrenor era Cristi Popovici, aflat în continuare în relaţii cordiale cu oficialii de la FC Botoşani, au sporit presiunea asupra lui Orac. Odată cu venirea contingentului din oraşul lui Bacovia s-au înmulţit şi zvonurile privind reîntoarcerea lui Popovici pe banca tehnică a roş-alb-albaştrilor, informaţii care ar fi ajuns şi la urechile fostului dinamovist.
VEZI ŞI:
Infuzie de jucători băcăuani la FC Botoşani - TABEL - GALERIE FOTO