Un PSD-ist le cere public celor din Consiliul Local să rezolve situația de la Urban Serv.
Acesta a subliniat faptul că există riscul ca gunoiul să nu mai poată fi ridicat de aceea trebuie să se ia măsuri urgent.
„În presa locală apare tot felul de scandaluri vis-a-vis de Urban Serv și vreau să cer pe această cale ca toți consilierii, viceprimarii și primarul să se pună la aceeași masă și să rezolve această problemă. Este o problemă destul de gravă, dacă nu o vor rezolva voi începe atacurile asupra tuturor. Nu mă interesează despre cine este vorba pentru că vor avea de suferit cetățenii. La momentul acesta să știți că mai au foarte puțini bani cei de la Urban Serv în conturi, pe linia de credit și riscăm să ajungem într-o situație ca gunoiul să nu mai poată fi ridicat din municipiul Botoșani și din comunele cu care Urban Serv are contract”,
a declarat Răzvan Rotaru, deputat PSD
Răzvan Rotaru a menționat că va cere o situație concretă cu problemele de la societate.
„Vreau să văd și eu primul rând care este situația exactă pentru că am înțeles că sunt anumite lucruri care nu funcționează bine, nu știu exact care este situația și nu aș vrea să vorbesc prea multe, dar trag un semnal de alarmă să se pună la aceeași masă și să rezolve această problemă pentru că este o problemă nu delicată ci foarte delicată mai ales că vine sezonul cald.” este concluzia lui Răzvan Rotaru
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024