Se pare că a ajuns să fie o modă deja la nivelul municipiului Botoșani parcarea mașinilor în locuri neregulamentare. Cel puțin asta reiese dacă ne uităm pe unele trotuare din zonele aglomerate ale orașului și nu numai.
Anumiți botoșăneni nu sunt prea interesați de locul în care își lasă mașina. În cursul săptămânii acesteia am fost surprinși să găsim zeci de mașini parcate neregulamentar, cele mai multe dintre ele pe trotuare.
Polițiștii din cadrul Poliției Locale Botoșani sunt cei care îi sancționează pe botoșănenii necivilizați. Numai în ultimele șase luni au fost date aproximativ 600 de sancțiuni.
”În conformitate cu prevederile Legii 155/2018, Legea Poliției Locale la articolul 6, Poliția Locală are stabilite competențele în ceea ce privește parcarea, staționarea, oprirea autoturismelor în alte locuri decât cele stabilite în lege. În acest sens, la nivelul municipiului Botoșani există o hotărâre de Consiliu Local 292, care reglementează acest aspect. Poliția locală acționează zilnic, 24/24 de ore pentru a identifica și a sancționa astfel de fapte. Numai în ultime șase luni s-au aplicat 576 de sancțiuni cu privire la parcarea, staționarea și oprirea autoturismelor în alte locuri decât cele stabilite. Sancțiuni care pot fi văzute în fiecare zi, prin blocarea acestora,”
Ioan Onuțu, director Poliția Locală
Totuși, pe lângă acești 576 de șoferi indisciplinați, mai sunt sute care doar au fost avertizați.
„În activitățile locale a stat și prevenirea. Prevenirea este mult mai mare decât sancționarea. Noi căutăm să evităm acest aspect de a sancționa cetățeanul. Căutăm sa-l conștientizăm despre anumite aspecte cu privire la reglementarea circulației pe raza municipiului Botoșani, să fie o circulație civilizată și de bun simț,”
Ioan Onuțu, director Poliția Locală
Un botoșănean care își găsește mașina blocată trebuie să știe că riscă o sancțiune de două puncte penalizare și o amendă cuprinsă între 200 și 400 de lei, plus taxa de deblocare care se achită către echipajul de la Eltrans. Cei mai mulți dintre șoferi au venit singuri la Poliția Locală pentru a cere deblocarea autoturismului în cazul în care nu au mai prins echipele de blocare în teren.
Șoferii botoșăneni trebuie să știe că aproximativ peste o lună mașinile parcate neregulamentar vor fi ridicate direct și nu blocate. Procedurile în acest sens sunt aproape de final, iar o societate autorizată se va ocupa de preluarea mașinilor din locuri nepermise.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Fosta perlă a Botoșaniului, la un pas de revenire după accidentarea horror
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024