La Botoșani practica este una lărgită în instituțiile publice deconcentrate unde veniturile salariale sunt ținute la secret, iar câteva exemple în acest sens ar fi Direcția de Sănătate Publică sau Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Tocmai de aceea, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) au transmis un comunicat de presă privitor la obligațiile pe care le au persoanele plătite din fonduri publice, pe care îl redăm mai jos:
Având în vedere prevederile Legii-cadru nr. 153/28.06.2017 – privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, respectiv prevederile Art.33- Transparenţa veniturilor salariale, facem cunoscute următoarele:
Toate autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să publice la sediul propriu şi pe pagina proprie de internet, în datele de 31 martie şi 30 septembrie ale fiecărui an, şi vor menţine publicată o listă a tuturor funcţiilor din autorităţile sau instituţiile publice respective ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, cuprinzând următoarele:
a) salariul de bază, solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază, indemnizaţia de încadrare sau indemnizaţia lunară, după caz;
b) tipul, baza de calcul, cota procentuală, valoarea brută a sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor şi premiilor eligibile pentru fiecare funcţie, precum şi baza legală a acordării acestora;
c) valoarea anuală a voucherelor de vacanţă care urmează să fie acordate pentru o perioadă lucrată de un an, precum şi baza legală a acordării acestora;
d) valoarea anuală a indemnizaţiei de hrană care urmează să fie acordată pentru o perioadă lucrată de un an, precum şi baza legală a acordării acesteia;
e) orice alte drepturi în bani şi/sau în natură, dacă este cazul, precum şi baza legală a acordării acestora;
f) orice informaţii cu privire la posibile limitări ale venitului salarial, precum şi baza legală a acestora.
Prin autoritate sau instituţie publică, se înţeleg, conform art.33 alin. (1) şi (3) din Legea 133/2017, următoarele :
a) personalul din autorităţi şi instituţii publice, respectiv Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, unităţile teritoriale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale;
b) personalul din autorităţi şi instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale;
c) personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii;
d) persoanele care sunt conducători ai unor instituţii publice în temeiul unui contract, altul decât contractul individual de muncă;
e) persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică.
De asemenea, intră în categoria personalului din sectorul bugetar personalul încadrat pe baza contractului individual de muncă, personalul care ocupă funcţii de demnitate publică numite sau alese şi personalul care ocupă funcţii asimilate funcţiilor de demnitate publică, magistraţii, precum şi personalul care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcţionarii publici şi funcţionarii publici cu statut special.
Nerespectarea prevederilor atrage răspunderea contravenţională a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în cauză şi se sancţionează cu amendă între 5.000 şi 10.000 lei.
Inspecţia Muncii are competenţa de a constata şi sancţiona contravenţia prevăzută.
Contravenţiei i se aplică regimul general stabilit prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024