Ziua de vineri, 13 mai 2022, a fost probabil cea mai ghinionistă din toată viața șefului interimar de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA). Vizat de infracțiuni de corupție, i s-a sigilat biroul și apoi a fost adus la serviciu de procurorii anticorupție.
Mihai Țurcanu este vizat de o anchetă derulată de cadrele Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava. În urma unui denunț, spun surse apropiate șefului DSVSA, care ar fi fost formulat de două funcționare din cadrul instituției.
Perchezițiile în evidențele financiar contabile ale instituției dar și în alte locații printre care și domiciliul lui Mihai Țurcanu au durat mai bine de 12 ore, fiind finalizate la lăsarea nopții. Ofițerii judiciari de pe lângă DNA Suceava, avocatul său și Mihai Țurcanu au părăsit instituția în jurul orei 22:00.
A fost audiat la Suceava și lăsat să plece acasă spre miezul nopții, fiind plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
În cursul zilei de luni, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, a transmis un ordin la DSVSA Botoșani prin care Mihai Țurcanu a fost suspendat din activitate pentru aceeași perioadă de 60 de zile.
Decizia ar fi fost luată în baza prevederilor din controlul judiciar stabilit de DNA Suceava, care printre altele stipulează că nu are voie să comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și, mai ales, să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia ar fi săvârșit faptele.
Cum faptele de care este acuzat le-ar fi săvârșit ca director al DSVSA Botoșani, forul de la București nu îl mai putea păstra în funcție. De asemenea, potrivit amintitei ordonanțe, majoritatea persoanelor pe care Mihai Țurcanu nu are voie să le contacteze în vreun fel sunt angajați sau colaboratori ai DSVSA, astfel încât președintele ANSVSA nu l-a repartizat pe vreun alt post din cadrul instituției județene/
În document nu ar fi fost specificat numele alte persoane care să preia conducerea instituției, însă prin regulamentul intern atribuțiile directorul executiv au revenit celui adjunct, Ovidiu Airimițoaie în cazul de față.
Neoficial se vehiculează varianta că s-a „omis” desemnarea unei persoane în fruntea DSVSA întrucât în foarte scurt timp ar urma să ajungă la Botoșani o decizie pentru numirea pe funcția de director a lui Teodor Harabagiu, conform negocierilor agreate politic între partidele din coaliția de guvernare.
Mihai Țurcanu a contestat măsura controlului judiciar stabilită pentru 60 de zile într-o acțiune deschisă la Tribunalul Botoșani și care ar urma să se judece vineri, 20 mai 2022, la exact o săptămână de la perchezițiile care l-au vizat direct.
Tot neoficial el ar susține că este nevinovat și argumentează prin faptul că, în cazul licitației de aproape 3 milioane de lei, ar fi sesizat neconformitatea echipamentelor veterinare și le-ar fi returnat firmei. Mai mult, ar fi sesizat și mai multe instituții abilitate să cerceteze astfel de situații.
Iar mobila care ar fi fost achitată și nelivrată ar exista și fizic, fiind verificată inclusiv de controlorii financiari de la Camera de Conturi Botoșani.
Conflictul conturat în ancheta DNA dintre Mihai Țurcanu și două funcționare din instituție ar fi plecat tocmai de la licitația de truse medicale pentru activitatea veterinară. În oglindă, ele susțin că Mihai Țurcanu ar fi returnat trusele medicale nu pentru neconformitate, ci pentru că nu ar fi agreat firma care câștigase licitația în primă fază.
Și, după ce a intervenit în comisia de evaluare, le-ar fi cerut să reia achiziția publică organizată lotizat, pentru ca firma câștigătoare să fie cea dorită de el. Cum cele două funcționare ar fi refuzat, Mihai Țurcanu ar fi dispus cercetarea lor disciplinară și chiar ar fi forțat modificarea notelor obținute la evaluarea anuală, pentru a le putea desface contractele de muncă.
Presiunile exercitate și discuțiile care ar fi avut loc în biroul său ar fi fost înregistrate, materialele aflându-se acum în posesia DNA.
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024