Consilierii locali s-au întâlnit astăzi în ședință extraordinară pentru a vota o serie de proiecte de hotărâre. Astfel, printre altele s-a hotărât revocarea hotărârii prin care au fost mandataţi doi consilieri să voteze organigrama Urban Serv în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA)
Reamintim că noua organigramă a societăţii de salubrizare a oraşului a fost întoarsă de reprezentanții Intituției Prefectului.
Cu această ocazie, primarul a solicitat să se facă publică această organigramă.
„Din păcate suntem într-o fază și o să-i rog pe domnii consilieri care sunt în AGA la Urban Serv să ni se permită să avem acces la organigrama și la statul de funcții pentru că pregătind această hotărâre am primit o adresă de la Urban Serv și o să spună iar cineva că avem ceva cu ei. Noi am făcut o adresă prin care le-am cerut să ni se prezinte organigrama și statul de funcții, cel aprobat. Și au spus nu-i treaba noastră. Nu-i treaba Consiliului Local pot să înțeleg, dar măcar colegii noștri care sunt membri în AGA pot să ne spună ce-i cu organigrama aia și cu statul de funcții”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Iar consilierii PSD i-au dat dreptate de această dată.
„Vreți astăzi sau să vă dăm scris?, l-a întrebat Mihai Tincu.
„Scris, dar nu-i corect să ni se spună că nu-i treaba noastră să nu știm organigrama”, i-a răspuns primarul
„Vă dau dreptate, primiți răspunsul, a punctat consilierul PSD
Și cu acest răspuns s-a trecut practic la următorul proiect.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Ștefan Bănică Jr. vine la Botoșani într-un concert extraordinar
Gabriela Erdic
Jan 30, 2025
Sute de elevi s-au întâlnit astăzi cu jandarmii botoșăneni
Oana Sava
Jan 30, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Amendă de 1.000 de lei pentru un botoșănean care și-a renovat apartamentul
Oana Sava
Jan 30, 2025
Polițiștii i-au învățat pe elevii dorohoieni că tăcerea doare
Oana Sava
Jan 30, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile