Consilierii locali au avut spre dezbatere și un proiect privitor la aprobarea organigramei din cadrul Poliției Locale pe anul viitor. S-a propus creșterea numărului de posturi de la 114 la 124, solicitarea având la bază avizul Instituției Prefectului.
Consilierii locali s-au contrazis din nou pe marginea acestui punct, după ce s-a propus din înființarea unei funcții de director executiv adjunct. Unii, ironic, l-au numit postul pentru ”Superman” care ar salva cetățenii de infractori.
De asemenea, s-a cerut și aprobarea achiziționării unui număr de cinci câini de patrulă pentru polițiștii locali. ”Cățeii Scooby Doo” au stârnit și ei discuții aprinse ce au durat aproximativ jumătate de oră.
Noul director executiv adjunct ar fi coordonat Serviciul de Ordine și Liniște Publică și pază bunuri, serviciul juridic, relații publice și executare mandate aducere, dispeceratul, evidența persoanelor și circulația pe drumuri publice.
”Având în vedere starea de nesiguranță cauzată de prezența în număr mare a cetățenilor de etnie romă care se manifestă zgomotos și uneori agresiv, unii față de alții sau față de trecători, în Centrul Istoric al municipiului, considerăm util ca pentru întărirea climatului de ordine publică patrula pedestră să fie însoțită de un câine de serviciu”, se arăta în raportul de specialitate al proiectului.
Ovidiu Luca a depus un amendament la proiectul de hotărâre prin care să se renunțe la funcția de director executiv și câini. Proiectul a fost respins în forma inițială și aprobat cu amendamentul lui Ovidiu Luca. (G.E.)
CITEȘTE: ACUM : Ședință la municipiu cu pleiadă de proiecte și-o întrebare existențială: Mă vedeți mort?
ULTIMĂ ORĂ: Două mașini și un camion s-au izbit la Baisa, un șofer dus urgent la spital
Oana Sava
Mar 10, 2025
Preoții și pompierii fac front comun pentru protejarea copiilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Botoșănean puțin băut și fără permis prins în trafic, polițiștii l-au REȚINUT
Oana Sava
Mar 10, 2025
ANUNŢ Primăria Botoşani privind organizarea unei licitații pentru concesionarea unor terenuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile