Unitate, devotament și respect față de țară, față de neamul românesc. Aceste sentimente ne sunt insuflate de câte ori privim steagul, unul din cele patru simboluri naționale.
Azi, mai mult ca oricând, importanța Drapelului național a fost adusă în atenția botoșănenilor printr-un șir de evenimente pregătite de membrii Organizației Județene PSD Botoșani.
Ca în fiecare an, de Ziua Drapelului Național, social-democrații s-au mobilizat pentru a sărbători alături de botoșăneni o zi de mare însemnătate pentru poporul român.
După ce au participat la momentele solemne, organizate de instituțiile publice cu scopul de a aduce cinste steagului românesc, aceștia au legat panglici tricolore pe stâlpii de iluminat de pe strada Nicolae Iorga, până pe Octav Onicescu, activitate coordonată de tinerii din cadrul TSD.
Botoșănenilor care s-au plimbat pe Pietonalul Unirii li s-au oferit buchete de flori tricolore iar în parcul central, la statuia poetului național Mihai Eminescu a fost arborat un steag tricolor de mari dimensiuni și un banner cu semnificația celor trei culori care ne definesc ca stat în lume.
"Aducând cinste tricolorului nostru, ne onorăm eroii care au luptat cu steagul în mână, dând dovadă de patriotism fără cusur. Ne onorăm istoria, ținând cont de câte momente importante au fost scrise sub steagul românesc. Nu în ultimul rând, ne respectăm pe noi înșine, ca români. Oriunde am fi, sub acest steag, toți românii sunt uniți!", este mesajul PSD Botoșani.
Social-democrații îndeamnă toți botoșănenii să se bucure de această zi și să privească cu admirație spre steag, pe a cărei pânză este imprimată identitatea noastră ca popor, ca neam.
- Comunicat PSD Botoșani
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024