Duminică, de dimineață și până la amiază, centrul orașului s-a mutat în zona industrială, undeva între depozitul Castilio și șoseaua de centură. Acolo, timp de mai bine de patru ore, câteva mii de oameni au înfruntat căldura lunii lui cuptor pentru a asista la Sfânta Liturghie.
Sute de oameni au format o coadă lungă de zeci de metri pentru a trece prin altarul Bisericii Sfântul Ioan Iacob, lucru posibil la sfințirea unui lăcaș de cult, iar alte câteva mii, bună parte dintre ei îmbrăcați în straie populare, au luat loc care pe unde au putut. Unii au stat în stradă, alții printre cruci, unii s-au așezat pe iarbă, alții au venit cu scăunele pliante. De altfel, circulația pe strada Cornișa, acolo unde la numărul 31 s-a ridicat biserica, a fost întreruptă pe timpul desfășurării evenimentului religios. Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ajutat de un sobor de preoți din care a făcut parte și părintele protopop Lucian Leonte.
”Oricât de frumoasă ar fi o biserică, frumesețea ei se împlinește numai atunci când ea este plină de credincioși. Și aceasta deoarece noi, în acest lăcaș de cult, ne pregătim pentru a moșteni viața veșnică, aici este începutul vieții veșnice, aici ne întâlnim cu Dumnezeu, cel în Treime lăudat, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, aici ne botezăm, aici primim Sfântul și Marele Mir, aici ne împărtășim cu Sfintele și Dumnezeieștile Taine, aici ne rugăm pentru cei vii și pentru cei morți, arătând că rugăciunea depășește barierele lumii create și durează în veșnicie”,
Constantin Zaiț, preot paroh Biserica Sfântul Ioan Iacob.
Preotul profesor și-a amintit că în urmă cu exact șase ani, IPS Teofan, venit în același loc, l-a îndemnat să construiască o biserică nouă care să o îmbrace pe cea veche și care să nu fie prea mare ”pentru că, decât să fie mare și goală, ma bine să fie mică și plină”.
Poate cel mai emoționant moment a fost cel în care miile de credincioși au rostit alături de preoți Crezul.
La finalul slujbei s-au împărtășit pruncii și s-a împărțit anafură, enoriașii îngrămădindu-se apoi pentru a fi binecuvântați de mitropolit. (S.B.)
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024