Numărul manifestanţilor de Piaţa Revoluţiei a ajuns la circa 350. Primul care a vorbit oamenilor a fost organizatorul principal al mitingului. „Observăm că este din ce în ce mai greu în ziua de astăzi să organizezi adunări publice, pichetări, mitinguri. După cum evoluează lucrurile va fi din ce în ce mai greu să o facem de mîine înainte deoarece vedem cu toţii că actuala guvernare nu face altceva decît să uzeze de presiuni prin mijloacele de presiune pe care le au la putere, de modificare a legislaţiei în vigoare. Nu fac altceva decît să pună botniţă salariatului român, cetăţeanului român. În aceste condiţii probabil că în scurt timp, nu vom mai putea să facem ceea ce facem astăzi, aici, pur şi simplu, să nu putem să ne spunem punctul de vedere”, a afirmat Marius Oroşanu, preşedinte Cartel Alfa.
Semnal de alarmă tras bugetarilor
Acesta a cerut oamenilor să completeze manifestele împărţite cu mesaje către conducerea ţării, a Guvernului. El a tras un semnal de alarmă asupra măsurilor pe care Executivul intenţionează să le ia în continuare, precum noi disponibilizări şi desfiinţarea contractelor colective de muncă. „Scopul acestei acţiuni publice nu este altul decît acela de a ne manifesta protestul faţă de ceea ce a făcut Guvernul României şi Parlamentul României condus de partidele aflate la putere şi pentru ceea ce urmează să facă”, a mai spus Oroşanu. Acesta a dezavuat şi concedierile clientelare care se fac în această perioadă la instituţiile publice.
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Comercianții nu mai trebuie să emită bon fiscal pentru plățile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Avertizare meteo: COD GALBEN de ceață pentru mai multe localități din județ
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile