Sancțiuni aspre au fost aplicate de comisarii de la Protecția Consumatorilor înaintea Sărbătorilor Pascale. Aceștia au demarat un control atât în mediul rural, cât și în mediul urban depistând o serie de abateri.
În perioada 14-29 aprilie 2016, comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Botoșani ( CJPC) au desfășurat o acțiune de control pentru verificarea respectării prevederilor legale la produsele alimentare specifice sărbătorilor pascale, carne preambalată, ouă, vopsea, ciocolată, produse din cacao, vin, produse de patiserie, produse congelate. Controlul a fost desfășurat atât în mediul urban, cât și în mediul rural.
În timpul controlului au fost verificați un număr de 58 de operatori economici, iar la 30 dintre ei s-au depistat abateri. Pentru abaterile depistate s-au aplicat un număr de 20 de avertismente și 10 amenzi contravenționale în valoare de 44.000 lei. Principalele abateri constate în timpul controlului au fost data durabilității minimale depășite, neafișarea vizibilă a prețurilor, neindicarea alergenilor în eticheta produselor de patiserie, lipsa orarului de funcționare, lipsa cartei de îmbuteliere în cazul vânzării vinului, lipsa verificării metrologice pentru cântar, expirată sau inexistentă și alte informații referitoare la agentul economic.
CITEȘTE: Prea multă mâncare de Paști? – Nevoiașii se pot bucura de ea la frigiderele comunitare – FOTOGALERIE
Magic Event's Zăicești se deschide în mai cu eleganță exclusivistă și tehnologie de ultimă generație
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Nova ApaServ, anunț privind plata facturilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Peste 1.700 de botoșăneni loviți de viroze, copii internați în spital cu gripă
Oana Sava
Mar 18, 2025
ASTĂZI: Peste 200 de elevi botoșăneni nu au dat simularea la matematică
Oana Sava
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile