Directorul Gazetei Sporturilor explică într-un editorial publicat miercuri motivele pentru care Supercupa României s-a disputat în premieră la Botoşani.
Ovidiu Ioaniţoaia opinează că preşedintele Federaţiei Române de Fotbal a dorit de fapt să atragă capital electoral în perspectiva alegerilor care vor avea loc în FRF anul viitor.
“Cei care-l acuză pe Burleanu că își face campanie pe banii Federației și că a transformat Supercupa într-o acțiune electorală invocă desemnarea ca observatori a șefilor AJF Botoșani și, respectiv, Vaslui, delegați până acum numai la întâlniri din ligile 2 și 3! Nu cred că Bogdan Zanfirescu și Bogdan Gheorghiță trebuie arătați cu degetul, însă la fel de adevărat e, nu-i o jignire la adresa acestora, că locul lor nu era la o partidă de asemenea anvergură, teoretic partida numărul 1 dintr-un sezon competițional. Atât că, înțelegeți cum devine cazul, Zanfirescu și Gheorghiță n-au nici experiență, nici renume în materie, dar au drept de vot!”
Ovidiu Ioaniţoia, director Gazeta Sporturilor.
În timp ce tot felul de personaje, atât din interiorul, cât şi din afara clubului şi-au arogat meritele programării la Botoşani a meciului dintre Viitorul Constanţa şi FC Voluntari, celebrul jurnalist vorbeşte de fapt despre faptul că Răzvan Burleanu a făcut acest lucru “ca să-i răsplătească pe oficialii lui FC, pe patronul Valeriu Iftime și pe președintele Cornel Șfaițer, unii dintre cei mai vocali suporteri ai săi”.
“În altă ordine de idei, nu încape îndoială că publicul din Botoșani, iubitor de fotbal, merita un meci important. A demonstrat-o și prin aceea că au venit la stadion 5.500 de spectatori. Prezența acestora nu susține însă discursul triumfalist al președintelui FRF, căruia i-aș reaminti că precedentele două ediții ale Supercupei găzduite în provincie au stârnit un interes net superior: 10.000 de oameni la Cluj în 2016 și 15.000 la Constanța în 2015”,
Ovidiu Ioaniţoia, director Gazeta Sporturilor.
Acesta a omis totuşi să menţioneze că finalele la care a făcut referire au avut cu totul alte coordonate. La cea din 2016 una dintre combatante era CFR Cluj, care a jucat deci în propriul orşa, iar în cealaltă a evoluat Steaua, când nu devenise încă FCSB, adică o formaţie care oriunde şi la orice oră aduce mai mulţi oameni în tribune decât Viitorul şi Voluntari.
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024