Şeful departamentului economic al PSD Botoşani, Ovidiu Portariuc, a participat vineri la evenimentul de lansare a viziunii economice a Uniunii Social Liberale, unde a avut întâlniri cu liderii marcanţi ai PSD, precum preşedintele PSD, Victor Ponta, secretarul general al partidului, Liviu Dragnea şi cu şeful departamentului economic la nivel naţional, Viorel Ştefan. Cu această ocazie, reprezentantul PSD Botoşani a făcut cunoscute liderilor naţionali principalele probleme cu care se confruntă economia judeţului Botoşani.
În opinia lui Portariuc, viziunea economică a USL conţine două direcţii care răspund celor mai stringente probleme ale judeţului Botoşani: crearea de noi locuri de muncă şi stimularea agriculturii.
Interesant este faptul că în viziunea economică a USL există o propunere asemănătoare cu cea recomandată de Ovidiu Portariuc pentru crearea de noi locuri de muncă la Botoșani: Taxe zero pentru crearea de noi locuri de muncă.
„Există în viziunea economică a USL o propunere asemnătoare cu cea pe care deja am lansat-o în Botoşani. Eu aveam în vedere taxe locale zero pentru noi locuri de muncă – în strategia USL se propune taxe zero pentru angajarea tinerilor sub 25 de ani şi a persoanelor peste 55 ani, în apropiere de pensionare”, a arătat
Ovidiu Portariuc, care a mai indicat în programul USL şi alte măsuri care pot duce la crearea de noi locuri de muncă, precum reducerea CAS cu 5% pentru toţi angajaţii şi cu 100% pentru angajatori, pe o perioadă de un an de zile.
În ceea ce priveşte stimularea dezvoltării agriculturii, şeful departamentului economic al PSD Botoşani a apreciat trei măsuri care, în opinia sa, vor relansa acest sector economic: TVA de 9% pe produsele agricole, stimularea asocierii şi crearea depozitelor pentru colectarea şi comercializarea produselor agricole.
„Fermierii botoşăneni se confruntă cu trei mari probleme care au un răspuns în viziunea economică a USL. Avem suprafeţele foarte fragmentate de circa 1-2 hectare, în timp ce pragul de eficienţă începe de la peste 10 hectare, iar aici USL propune stimularea asocierii fermierilor. Apoi, avem problema colectării şi depozitării produselor agricole, care poate fi rezolvată prin înfiinţarea unei reţele naţionale de depozite. Iar în al treilea rând, avem problema comercializării fructelor și legumelor unde evazioniştii profită de pe seama fermierilor cinstiţi, iar în această privinţă reducerea TVA-ului la doar 9% va descuraja acest fenomen”, a subliniat
Ovidiu Portariuc.