De 8 Martie, domnii care vor să-şi sărbătorească partenerele de viaţă într-o atmosferă boemă, sunt aşteptaţi la Conacul Zăiceşti, unde organizatorii şi-au propus ca toate doamnele şi domnişoarele să fie răsfăţate aşa cum se cuvine.
De Ziua Femeii, toate domniţele, ba chiar şi cele mai buclucaşe, se vor lăsa conduse, însă doar pe ringul de dans.
Pentru ca distracţia să fie garantată, au acceptat să ne fie alături membrii trupei The Sky Dance, anunţă organizatorii.
Cu aceiaşi paşi spectaculoşi de dans, mereu într-o simetrie desăvârşită, coregrafia va cuprinde mai multe momente, începând de la dansuri latino sau greceşti, până la dansuri inspirate de pe Broadway.
În frumoasa perioadă denumită sugestiv “La belle époque”, doamnele mergeau la “expoziția de modă vieneză”, unde doar manechinele “de-o graţie rară”, prezentau cele mai splendide rochii de seară, cu corsaje de dantelă sau mantouri elegante. Oaspeţii stăteau la mese, zâmbind, sorbind şampanie, vorbind de modă şi de cancan-urile zilei.
Aşadar, asemeni vremurilor de odinioară, conacul va fi scena unei parade a modei, care va aduce în faţa publicului cele mai noi ţinute vestimentare, prezentate de către manechinele din cadrul agenţiei PAG Models.
În cea de-a doua parte a serii, domnii vor fi cei care vor intra pe scenă, cu cele mai noi trenduri în materie de costume bărbăteşti, oferite de brand-ul Louis Purple, marcă proprie a Formens Group. Colecţia va include atât articole din gama business cât şi smart casual.
Seara va continua cu un program muzical LIVE de excepţie, oferit de către solista Lili Asiminoaie, alături de trupa Syncron Band.
Meniul festiv va fi alcătuit din gustare rece, fel de bază şi desert, special concepute pentru acest eveniment.
Prețul de 130 de lei/pers. include spectacolul și meniul servit în cadrul evenimentului.
Oaspeţii sunt aşteptaţi începând cu orele 19:00.
Relaţii & rezervări: 0755/400.207.
Parteneri: Alino Foto Studio, Vogue Beauty Center.
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024