Una dintre cele mai mari investiţii imobiliare de la Botoşani a demarat în forţă. La doar 17 zile de la începerea oficială a lucrărilor, deja nimic din ceea ce se vede acolo nu mai aminteşte de ce era înainte.
Fostul service UGIRA, unul dintre simbolurile oraşului din perioada comunistă, pur şi simplu a dispărut. A fost dezafectat în totalitate, iar terenul curăţat. Iar acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu spaţiile comerciale dinspre Pietonalul Unirii. Practic, operaţiunile de demolare s-au finalizat şi se pregăteşte terenul pentru ridicarea celor trei blocuri.
Pentru ca imobilele învecinate, blocuri deoparte, Muzeul Judeţean de cealaltă, să nu aibă probleme, s-a recurs la aşa-numiţii piloţi foraţi, un proces de stabilizare a suprafeţelor învecinate cu clădirile deja existente acolo. Urmează săpătura, până la o cotă de aproximativ trei metri, dat fiind faptul că se vor amenaja peste o sută de locuri de parcare, majoritatea subteran.
SC Cons-Expertiza-Pro SRL, antreprenorul general al lucrării, s-a angajat să ridice structura de beton şi zidăria la cele trei blocuri (grinzi, plăci, stâlpi) în termen de 11 luni, ceea ce înseamnă că la începutul anului viitor noile imobile vor intra în faza lucrărilor de finisaje.
Vor forma un „C” în care un bloc cu patru etaje se va alinia cu muzeul şi celelalte scări deja existente, un altul cu şase etaje plus al şaptelea retras se va construi paralel cu acesta, iar altul, tot cu şase plus unu, perpendicular. În total vor fi în jur de o sută de apartamente, iar blocul de la pietonal va avea la parter spaţii comerciale.
Reprezentanţii firmei care execută lucrările sunt convinşi că se vor încadra în termene. Ei se bazează pe experienţa în investiţii derulate în mediul urban, precum magazinul Decathlon de la Botoşani, staţia de tratare de la Bucecea şi staţia de epurare de la Beiuş, municipiu din judeţul Bihor, dar şi în mediul rural, cum ar fi silozuri pentru Agraria Nord sau şcoli cu fonduri europene construite la Lunca şi Dobârceni. Strict în construcţia de blocuri, administratorul firmei menţionate are deja experienţa ridicării de la zero a unor locuinţe în cartierul Bucovina, acolo unde MBB Construcţii, firmă la care a fost asociat secundar şi director general, a edificat patru blocuri.
„Am terminat partea de demolare, suntem acum la etapa de săpătură şi piloţi foraţi. Lucrăm zilnic cu 40 de oameni dintr-un total de 50 de angajaţi câţi avem în prezent. Circulăm cu maşinile din şantier doar pe ruta aprobată de Comisia de Circulaţie de la Primărie, plătim taxă de liberă trecere la municipiu, avem turbojet şi rampă de spălare pentru maşini la ieşirea din şantier, maşinile ies curate”,
Bogdan Şoltuzu, director general & asociat principal SC Cons-Expertiza-Pro SRL.
Firma pe care o conduce s-a înfiinţat în 2008 pentru proiectare, expertiză şi lucrări şi s-a axat ulterior pe construcţii efective. Pentru investiţia din Aleea Maxim Gorki a angajat inclusiv muncitori din mediul rural care sunt cazaţi la sediul companiei din Cătămărăşti Deal ce dispune şi de spaţii de cazare.
SC Bold Impex SRL, societate comercială controlată de omul de afaceri Tonino Boldea, este beneficiarul final al investiţiei.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
ACUM, la ”Botoșăneanul TV”: Studenta și avocatul de la AUR pentru Camera Deputaților - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Patron din Botoșani amendat cu 30.000 de lei: Bani confiscați de polițiști după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Burse școlare 2025: Mai mulți bani pentru elevii olimpici de anul viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Bărbat căzut în curtea casei sale, salvat de doi polițiști botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024