"Cineva din arcul puterii a furat startul"
Cătălin Flutur a declarat că pe data de 24 februarie a fost adoptată Hotărârea de Guvern care stabilește clar modul în care trebuie să fie întocmite listele cu semnăturile necesare fiecărui partid pentru alegerile europarlamentare.
”Nu are nimic în comun cu lista de acum patru ani de la alegerile europarlamentare. Ei bine, cineva din arcul puterii a furat startul și a strâns semnături pe același mod de listă, numai de ei știut, începând cu 1 februarie. Cine putea să știe cu 20 și ceva de zile înainte cum arată lista?”, a întrebat
Cătălin Flutur.
"Numai cei de la Putere au folosit niște oameni cărora le-au spus: o să vă fie mai bine"
Pentru a-și explica declarațiile, consilierul judeţean a oferit exemplul unei petiții a locuitorilor din cartierul Luizoaia întocmită în vederea organizării unui referendum local pentru a trece la comuna Răchiți.
”Iată că s-au găsit vreo 200 de oameni care au semnat pe aceste liste publicate prin HG pe data de 24 februarie. Cel care a strâns semnăturile e undeva pe 6 februarie. Noi nu știam cum o să apară listele că suntem în Opoziție. Numai cei de la Putere au folosit niște oameni cărora le-au spus: o să vă fie mai bine dacă treceți la Răchiți”, a adăugat
Cătălin Flutur.
"Nu numai că au furat startul, vor încă o dată să fraudeze alegerile”
Fostul primar a exemplificat din nou și a arătat că lista cu semnături nu e una normală, care începe firesc cu nume și prenume și se termină cu iscălitura semnatarului. În cazul de față era exact invers.
”Au furat startul, au știut că o să apară HG, au folosit un motiv din municipiul Botoșani ca să adune semnături. Deci oameni păcăliți. Din punctul meu de vedere, nu numai că au furat startul, vor încă o dată să fraudeze alegerile”, a mai spus
liderul PDL.
Cătălin Flutur a arătat însă că, dacă listele respective vor apărea la Biroul Electoral Central, vor fi nule de drept, iar partidul care a adunat semnăturile va avea o mare problemă.
(G.E.)
CITEŞTE ŞI:
Referendum cerut după ce un cartier din municipiu vrea să treacă la Răchiţi - VIDEO