Ziua Mondială a Alimentaţiei care este marcată anual în ziua de 17 octombrie dar şi Ziua Recoltei au fost sărbătorite şi la Botoşani, la Direcţia Agricolă Judeţeană printr-o serie de întâlniri cu producătorii agricoli de la nivel judeţean dar şi printr-o mini-expoziţie cu produse alimentare autohtone.
În cadrul expoziţiei au fost etalate o serie de legume din recolta anului în curs, produse de patiserie şi lactate sau băuturi provenite de la producători locali. Toate aceste produse alimentare au fost donate unor familii nevoiaşe, acestea fiind identificate cu sprijinul municipalităţii prin Serviciul Public Local de Asistenţă Socială (SPLAS). „
Prin organizarea acestei mini-expoziţii, toate produsele pe care le vedeţi aici, am făcut 20 de pachete pe care le vom dona unor familii nevoiaşe de oameni din Botoşani, la iniţiativa noastră şi prin concursul acordat de Primărie, pentru că ei au evidenţa persoanelor defavorizate. În pachete sunt produse precum pâine, brânză topită, caşcaval, smântână, iaurt, sana, deci este un pachet cât de cât consistent”, a declarat
Florin Marţolea, director executiv adjunct DAJ. Au fost prezenţi la acţiunea de luni, 17 octombrie reprezentanţi ai instituţiilor agricole dar şi directorul cancelariei prefectului, Sorin Grindei. (G.E.)