Sute de oameni ajung în fiecare zi la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Mavromati Botoșani din diverse cauze. Unii dintre ei vin cu arsuri provocate în urma incendiilor, exploziilor sau după diferite accidente în gospodărie.
Numai în anul 2018 s-au prezentat la spital 101 de persoane cu arsuri, iar până la data de 25 martie 2019, 48 de botoșăneni.
Arșii botoșăneni ajung inițial la UPU Botoșani, după care sunt internați pe secția de chirurgie plastică a spitalului. De aici începe adevărata lor dramă.
Am vrut să aflăm cum se procedează în astfel de cazuri, câte dintre aceste persoane sunt trimise la spitalele de arși din țară, câte se vindecă și care sunt condițiile. Astfel, am luat legătura cu Tudor Sârbu, medic specialist Secția Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reparatorie.
În nici un caz nu putem vorbi de sute de locuri la Secția Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reparatorie, însă deși sunt paturi puține, toți oamenii cu arsuri sunt internați.
”Noi de obicei avem tendința de a interna arsurile pentru că este o boală destul de aparte și trebuie multă atenție, mai ales că sunt și pacienți în vârstă și trebuie o atenție deosebită,”
Tudor Sârbu, medic șef Secția Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reparatorie.
Mulți dintre cei care ajung cu arsuri pe o anumită suprafață a corpului vin după ce au fost salvați dintr-un incendiu sau după o explozie.
”Da, ajung după incendii. Mai ales în perioada rece a anului, desigur vorbim de exploziile de butelie și lichidul fierbinte, gospodinele în perioada sărbătorilor în mod constant vin. Cele mai frecvente sun arsurile prin lichid fierbinte, dar și arsurile prin flacără,”
Tudor Sârbu, medic șef Secția Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reparatorie.
Unii au norocul să plece acasă vindecați complet după scurt timp, dar cu cicatrice, alții însă, cel mai adesea pacienții în vârstă, petrec chiar și luni de zile pe patul de spital. Suprafața arsurilor, dar și locul acestora pot afecta viața pacienților, mai ales a celor care suferă de nenumărate boli.
Unul dintre pacienții medicilor botoșăneni are 88 de ani și suferă de arsuri pe o suprafață mai mare a corpului.
”Nu este ars mare, dar faptul că are 88 de ani, deja șansele lui se diminuează foarte mult. La un tânăr, astfel de arsuri, nu ar pune probleme, la un pacient de 88 de ani, cu multiple morbidități, cu boli de inimă, cu plămânul, cu prostata și altele, toate adunându-se îi cam scad din șansele de viață. Noi oricum luptăm pentru ei, nu contează că au 80 sau 50 de ani, pentru toți la fel, cât putem, cât ne permite logistica. Încercăm să le dăm o șansă la viață”,
Tudor Sârbu, medic șef Secția Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reparatorie.
Deși cadrele medicale luptă neîncetat pentru cei internați la Secția de Chirurgie Plastică, sunt și cazuri grave, care necesită un altfel de tratament și îngrijire, cu aparatură medicală performantă. În aceste situații se apelează la spitalele de arși din Iași sau București. De cele mai multe ori acestea sunt arhipline, iar loc pentru botoșăneni sau alți pacienți din țară, nu mai este.
Cadrele medicale sunt conștiente de sistemul incomplet, fără prea multe speranțe, dar luptă continuă, starea pacienților fiind singura lor prioritate.
”E trist că la o țară de 20 de milioane de oameni nu sunt suficiente paturi de mari arși și în cazurile acestea, nu avem altă soluție decât să rămână aici (…). Sunt zeci care ar trebui să ajungă la București, dar sunt refuzați pentru că acolo nu este loc, nu ai ce să faci altceva cu pacientul, trebuie să fie îngrijit undeva și îl îngrijim aici,”
Tudor Sârbu, medic șef Secția Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reparatorie.
Fosta șefă a Secției Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reparatorie este medicul Tatiana Trofin.
Ne explică în linii mari cam ce fel de cazuri ar trebui să ajungă la spitalele din țară. Chiar dacă există un protocol, se pare că nu este întotdeauna respectat.
”Există un protocol pe care îl avem de la dl Arafat, care ne impune clar arsurile de o anumită gravitate și de o anumită suprafață să fie îndrumate către centrele de specialitate. Ori e o problemă, este o criză serioasă de paturi pentru marii arși, așa că în măsura în care ele sunt ocupate acele paturi de la București, care mai tot timpul sunt ocupate, ne revin nouă (…). Avem arși mari pentru că sistemul e uneori incapabil să absoarbă la competență maximă de prestație medicală,”
Tatiana Trofin, medic Secția Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reparatorie.
Așadar, fiecare zi pentru nefericiții care suferă de arsuri este o luptă continuă, la care în cazul Botoșaniului, pun umărul și medicii.
Cei cu arsuri grave ajung în dureroasa situație în care sunt condamnați chiar de sistemul la care majoritatea contribuie o viață întreagă și care ar trebui să le redea șansa la viață.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Botoșănean lovit pe trecerea de pietoni, a rămas inconștient pe asfalt
Gabriela Erdic
Nov 17, 2024
Ajutorul de înmormântare crește: CE trebuie să știe beneficiarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024