Exemplarele seculare ating 30-40 m înălțime.
Aria Naturală Protejată – Făgetul secular Stuhoasa, din comuna Suharău, are o suprafaţă de 60,7 ha și a fost desemnată prin Legea 5/2000, aici fiind limita estică a arealului naţional pentru specia Fagus sylvatica (fag), cu exemplare seculare care ating 30-40 m înălțime.
Rezervația naturală este integrată total în arealul sitului de importanță comunitară Suharău-Darabani și include habitatul de interes comunitar Păduri dacice de stejar și carpen, iar flora este reprezentată de peste 350 specii.
Dintre aceste specii, unele sunt de interes comunitar: Crambe tataria (târtan), Iris aphylla ssp. hungarica (iris/stânjenel de stepă) sau judeţean: Orchis maculata, Orchis purpurea (poroinic).
”Condiţiile favorabile din punct de vedere ecologic sunt reflectate în dimensiunile arborilor, buna dezvoltare şi regenerarea naturală”,
Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate - Serviciul Teritorial Botoșani
În cuprinsul rezervației naturale există un traseu turistic, marcat cu dungă albastră, cu acces dinspre satul Oroftiana, pe partea stângă a drumului județean 291D.
(Foto: Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate - Serviciul Teritorial Botoșani)
Botoșaniul, în topul județelor cu cele mai multe firme care au intrat în insolvență
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Frumoasa artistă din Botoșani a lansat o melodie alături de mama sa: Am plâns amândouă – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Mașină suspectă oprită pe Calea Națională, necaz pentru un tânăr
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Avocata Paula Berențan a simțit să-i dea un sfat înlocuitorului său, la plecare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 15, 2025
Dramă într-o familie din Botoșani: Bărbat ajuns la Urgențe după ce a încercat să se sinucidă
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile