Împrejurările întemeierii aşezării, apoi târgului Botoşanilor, ne sunt, astăzi, necunoscute, documentele şi izvoarele narative aducând puţine lămuriri în acest sens. Putem însă deduce felul în care s-a desfăşurat acest proces operând cu elementele cunoscute şi făcând apel la logica istorică.
Este foarte posibil ca așezarea să fi fost anterioară momentului în care și-a căpătat numele de Botoșani, nume pe care-l poartă până astăzi.
În acest sens, pe teritoriul actual al municipiului Botoşani fuseseră identificate, până în 1993, 24 de puncte arheologice aparţinând unor culturi materiale care se succed, neîntrerupt, de la paleoliticul superior până la feudalismul târziu, în secolele XVII-XVIII (vechi urme de locuire au fost descoperite la Popăuți, Cișmea, dealul Dresleuca, vechile bariere ale Suliței, Agaftonului, Curteștilor și Hotinului, Abatorul Vechi, dealul Botoșanca etc.). În cuprinsul oraşului Botoşani, s-au descoperit monede bizantine de bronz, numite folles, emise la Constantinopol, probabil prin secolul al XI-lea şi destinate, datorită valorii mici, schimbului mărunt.
De jur împrejurul Botoșanilor există o seamă de vechi sate, unele dintre ele având, poate, o vechime anterioară întemeierii statului medieval Moldova (Hudum, Orășeni – de la maghiarul orosz, prin care erau desemnați rușii, Cătămărăști, atestat la 1431 sub numele de Catamareuți, adică satul lui Catamare, un personaj istoric real, satul având, o existență mai veche decât anul 1431, Popăuți, astăzi cartier marginal al orașului, desemnând inițial satul lui Pop – nume ardelenesc – și al urmașilor săi, Oncani, azi dispărut, vecin cu Tulburenii, numindu-se în vechime satul lui Bârsan și pomenindu-se că acolo fusese jude Nan, ceea ce arată că așezarea e anterioară statului Moldova, Tulbureni, azi de asemenea cartier, menționat la 1555 ca existând încă din vremea lui Alexandru cel Bun, cu un alt nume, cel de Huhurezi, Stăuceni, al cărui nume derivă din vechiul slavon stavilo – stăvilar, baraj, Teișori – azi înglobat în satul Roma, Nicșeni etc.).
Toate aşezările rurale invocate erau situate în vecinătatea, mai mult sau mai puţin apropiată, a Botoşanilor. Unele, probabil şi cele mai vechi, aveau o dispunere concentrică: Popăuţi, Cătămărăşti, Teişori, Orăşeni, Oncani, Stăuceni, în centru fiind Botoşanii. Mai îndepărtate erau satele Măcicăteni, Onţeni şi Necşeni. Din toate aceste sate se putea ajunge la târg la Botoşani şi de acolo înapoi pe parcursul unei singure zile.
Exista, aşadar, o zonă de relativă aglomerare demografică în jurul Botoşanilor, o periferie alcătuită din sate mici, aflate la distanţe accesibile între ele, dar şi faţă de Botoşani, făcându-se astfel simţită nevoia unui centru cu funcţia, în primul rând, de regulator al vieţii economice din regiune, apoi şi de ordonator administrativ, politic, militar şi religios al aceluiaşi areal.
În această regiune, Botoşanii ar fi putut avea, pentru o perioadă, acelaşi statut cu al celorlalte sate cu care se învecina, atuul său care îl va diferenţia de acestea fiind poziţia privilegiată faţă de ele, faţă de drumurile comerciale străbătute de caravane negustoreşti încă din veacul stăpânirii tătare şi faţă de celelalte târguri moldoveneşti.
Continuarea o puteţi citi AICI
