Doi medici din Suceava au ieșit pozitiv la testele pentru noul coronavirus efectuate pe parcursul nopții la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.
Noaptea trecută s-a înregistrat și recordul celor mai multe teste pozitive de la Iași, 18 în total, 10 pentru pacienți din județul Suceava și 8 pentru pacienți din județul Neamț.
Potrivit surselor Libertatea, cei doi medici infectați lucrează la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, unul la Unitatea de Primiri Urgențe, celălalt de la Secția de Pneumologie.
Informația a fost confirmată de managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.
„În cursul zilei de ieri am primit ajutor de la Institutul Regional de Oncologie în ceea ce privește lucrarea testelor de laborator ca urmare am avut mai multe teste lucrate. Cu bucurie că am aflat că și Universitatea de Medicină și Farmacie și-a oferit disponibilitatea pentru a lucra cu medici de la UMF de specialitate și cu tehnică pentru a ne ajuta să lucrăm un număr mai mare de teste pe zi. Încă nu știm ce se va întâmpla cu cei 18 pacienți, am discutat cu medicii de la Suceava, ei sunt pregătiți cu tratament, au și condiții de izolare, dar și știința pentru a-i trata, așa că formele ușoare și medii probabil că vor rămâne la Suceava. Nu am luat încă legătura cu colegii de la Neamț”,
prof.dr. Carmen Dorobăț, manager Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.
Aceasta a precizat că în momentul de față la Iași sunt internate 33 de persoane confirmate cu noul coronavirus, iar toți cei trei pacienți care erau internați în cursul zilei de ieri la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă se simt mai bine, doi dintre ei urmând a fi transferați înapoi pe secția din care au fost aduși, rămânând în continuare internați sub monitorizarea medicilor.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024