Copiii au înțeles cum fiecare dintre noi, copil, adult, putem avea un rol în protejarea mediului din care noi facem parte și de care depindem în fiecare secundă din viața noastră.
În săptămâna 24 – 28 aprilie 2023, copiii din grupa mijlocie de la Grădiniţa nr. 15, structură a Școlii Gimnaziale nr. 12 Botoșani, îndrumați de prof. Alecu Dorica și prof. Condurache Dorina , împreună cu elevii clasei a III-a Step by step de la Școala Gimnazială nr. 12 Botoșani, îndrumați de prof. Nechifor Gabi și Călugăreanu Iulia, au organizat activități interesante cuprinse în proiectul din cadrul programului naţional ”Săptămâna Verde”.
Rolul acestor activități a fost acela de a contura ”o săptămână verde”, în care copiii să poată înţelege într-o manieră cât se poate de directă, care sunt efectele schimbărilor climatice, care sunt efectele generale asupra mediului, pentru a conștientiza că sănătatea noastră depinde de sănătatea mediului.
Copiii pot fi resursa viitorului, care poate contribui la modificarea atitudinilor, comportamentelor adulților prin intermediul proceselor de transfer atitudinal și informațional intergenerații - copilul ca agent al schimbării. De aceea, este necesar ca ei să învețe să privească mediul ca pe un tot, din care și noi facem parte.
Prin activitatea ”Parada costumelor ecologice”, copiii, sprijiniți de părinți și cadre didactice, au dorit să arate că din obiecte inutile, prin imaginație și creativitate pot face lucruri minunate. Ei au învăţat că orice activitate a omului are efecte asupra mediului, că activităţile umane necontrolate pot transforma negativ mediul.
”Formarea competențelor ecologice de la cea mai mică vârstă, poate constitui un comportament responsabil al viitorului adult. Împreună putem contribui la menținerea unui mediu sănătos! De noi depinde viitorul!”, este mesajul organizatorilor.
Jandarmii de la Bacău vin la Botoșani pentru meciul dintre FC Botoșani și Unirea Slobozia
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Teatrul ”Vasilache” așteaptă publicul botoșănean la ”Rămăşagul lui Păcală”
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
ŞASE incendii în ultimele ore în Botoşani: Pompierii trag un semnal de alarmă
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Declarația zilei 10 martie 2025
Gabriela Erdic
Mar 10, 2025
Gabriela Erdic
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile