Într-un comunicat trimis redacţiei de Prefectura Botoşani se precizează că, în acest an evenimentele vor avea un plus de atractivitate și spectaculozitate. Oficialitățile au pregătit o expoziție dar și o paradă militară cu armament, tehnică și echipamente speciale ce vor putea fi admirate și chiar testate de micii vizitatori.
Manifestările vor începe luni la ora 10 în Centrul Vechi, mai precis în Piața 1 Decembrie, la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial. Aici, toți cei prezenți vor asista la ceremonialul religios și cel militar, putând ulterior să depună coroane și jerbe de flori în cinstea eroilor.
Începând cu ora 12, în centrul administrativ al municipiului Botoșani, mai exact pe strada Cuza Vodă, va avea loc parada militară cu armament, tehnică militară și echipamente speciale de intervenție aparținând Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Poliției Locale. Patru dintre autospecialele Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență vor fi la dispoziția curioșilor în părculețul de lângă Biserica Militară.
CITEŞTE ŞI:
Cârnaţii şi fasolele de Ziua României se mută de la Botoşani - AFLĂ în ce localitate se va servi meniul de sărbătoare
Acestea vor oferi și aplicații practice, în special pentru copiii interesați, parcurgând traseul Cuza Vodă – Calea Națională - Nicolea Iorga - Bulevardul Mihai Eminescu – Marchian, cei mici putând astfel să vadă cum funcționează o ambulanță cu dotări de ultimă oră, dar și autospecialele de intervenție la incendii.
”Ca în fiecare an, invităm cât mai mulți botoșăneni să participe la evenimente. 1 Decembrie este o zi care trebuie trăită cu fast și emoție pentru că ne reprezintă pe noi ca nație și pe fiecare dintre noi, în parte. Îi invit și pe domnii profesori și învățători să-i încurajeze pe elevi să fie de față la evenimente și să organizeze chiar și manifestări proprii, menite să-i facă pe cei mai tineri să înțeleagă bucuria sărbătorii naționale”, este invitația adresată de
prefectul Costică Macaleți.
CITEŞTE ŞI:
Ziua Naţională a României pe din dos, de la cârnaţi politici la maidanez şi coroană fără Minodora: Noi nu mâncăm fasolea şi ciolanul lor, ci îl mâncăm pe al nostru – GALERIE FOTO