Manifestările de 1 Decembrie au început la ora 10.00, în
Centrul Vechi al orașului, și au continuat cu parada de pe strada
Cuza Vodă, din mijlocul amiezii.
„Treceți, batalioane române, Carpații”, răsuna lângă
Palatului Administrativ din municipiu, în timp ce prin fața botoșănenilor defilau jandarmi și cadre ale armatei române. Cu pași apăsați, într-un salut patriotic, lucrătorii patriei au mărșăluit spre bucuria privitorilor.
Autospeciale de patrulare și de supraveghere, pe șasiu sau șenilate, pentru misiuni pirotehnice sau ATV-uri treceau mândre. Copii și părinți sau îndrăgostiți și-au ațintit privirile pe mașinile pe care nu le-au văzut până acum decât în misiune, sau chiar deloc.
La paradă au participat echipamente de intervenție din serviciul
Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații și Poliției Locale.
(C.B.)
CITEȘTE:
ACUM: Centrul Istoric a prins viață, sărbătoare cu militari, preoți, cetățeni și șefi – FOTOGALERIE
[[galerie-foto]]