Oamenii curg valuri pe poarta fabricii, iar într-o parcare imensă zeci de autocare şi microbuze îi aşteaptă să îi ducă acasă. Pare o scenă desprinsă de pe fostele platforme industriale comuniste, când la ora schimburilor totul era un furnicar, muncitorii abia aveau loc să treacă unul de celălalt, iar autobuzele aveau călători şi pe scări. Doar că aici tabloul este totuşi diferit.
Muncitorii lasă în spate hale industriale ultramoderne, fără o picătură de rugină, în decembrie iarba este verde ca în mai, iar trotuarele sunt pavelate. Ai putea să juri că te afli într-o zonă industrială din Germania sau Austria. Dar ai jura strâmb. În realitate mii de oameni ies de pe poarta Zonei Economice Libere (ZEL) Bălţi. La doar 130 de kilometri de Botoşani, în al doilea cel mai mare oraş din Republica Moldova (dacă nu luăm în calcul Tiraspol din Transnistria), basarabenii par să fi găsit cheia economiei de piaţă pe care autorităţile din Botoşani (se fac că) o caută de aproape 28 de ani.
La capătul oraşului cu 150.000 de locuitori fiinţează din 2010 ceea ce în accepţiunea românească poartă denumirea de parc industrial, iar în cea basarabeană, de Zonă Economică Liberă.
Iar condiţiile sunt realmente occidentale fiindcă şi majoritatea companiilor de aici provin din Germania, Austria, Italia. Doar una dintre acestea derulează anual afaceri de 120 de milioane de euro, mai mult decât orice altă firmă din Botoşani. Se lucrează în trei schimburi, fabricile par farmacii, totul este super organizat, de la punctul de prim ajutor până la toalete, există cantine unde fiecare angajat are alocată zilnic o sumă de bani pentru a lua masa. Şi nu este tot. Salariaţii au la dispoziţie terenuri de sport şi o grădină din care pot culege zarzavaturi. Gratuit!
„Dacă tu oferi angajatului cele mai bune condiţii de muncă, atunci şi el va da totul în cele opt ore de serviciu, va da cel mai bun randament”, îşi explică filosofia Călin Botean, country manager la Gebauer & Griller.
Iar salariile sunt considerabil peste ceea ce se plăteşte în Republica Moldova. Leafa medie în ZEL este undeva la 450 de dolari, în condiţiile în care un lucrător din administraţia publică locală primeşte (1).JPG)
aproximativ 150 de dolari. Şi, lucru total pe dos faţă de România, unde mai toată lumea vrea să lucreze la stat fiindcă salariile au crescut exorbitant, iar de vineri la amiază şi până luni uiţi de locul de muncă, la Bălţi locuitorii oraşului au început să renunţe la cariera de funcţionari publici pentru a se angaja la o companie din ZEL.
Cum s-a ajuns însă aici şi cum a fost posibil să se întâmple aşa ceva în Republica Moldova, o ţară din afara Uniunii Europene cu o democraţie cât se poate de… originală, ca să nu îi spunem altfel. Ei bine, se pare că dincolo de imaginea de ţară plină de corupţie, în care mai totul se rezolvă la mica înţelegere, câţiva oameni cu funcţii înalte au înţeles totuşi importanţa investiţiilor străine.
„Draxlmaier Automotive”, o companie uriaşă din Germania, cu peste 60 de fabrici în întreaga lume, sonda piaţa est-europeană încă de prin 2007. Încerca să intre în Republica Moldova, dar avea nevoie de nişte facilităţi şi de garanţia că acestea vor fi menţinute o anumită perioadă de timp. A încercat de două ori să le obţină până în 2009, dar Guvernul comunist de la acea dată le-a respins solicitările. În .JPG)
respectivul an, când pro europenii au preluat guvernarea, lucrurile s-au schimbat rapid, iar Executivul a decis înfiinţarea a şapte Zone Economice Libere, una dintre acestea la Bălţi, care a avut şi cel mai mare succes.
Ce le-au promis investitorilor? Printre altele: protecţia investiţiilor din partea statului, imposibilitatea de expropriere, sechestrare sau naţionalizare a bunurilor din ZEL, posibilitatea ca firmele din ZEL să facă tranzacţii bancare în valută, tratament vamal preferenţial, în sensul că operaţiunile vamale se efectuează 24 de ore din 24 chiar pe teritoriul ZEL. Totodată, s-a decis scutirea integrală de la achitarea impozitului pentru profitul obţinut din exportul de mărfuri produse în ZEL pentru o perioadă de trei ani în cazul derulării unei investiţii de minim 1 milion de dolari şi de cinci ani pentru o investiţie de 5 milioane de dolari. În plus, s-a hotărât şi scutirea totală de la plata TVA, a accizelor şi taxelor vamale pentru mărfurile livrate în ZEL. Dar decisivă a fost probabil garanţia guvernamentală că nici măcar o singură facilitate din toate acestea nu va fi anulată timp de 10 ani.
Autorităţile locale au conectat ZEL-ul la utilităţi, iar firmele au putut chiar să îşi cumpere terenurile.
Şi atunci „Draxlmaier Automotive” a decis să investească într-o fabrică în ZEL Bălţi. Nemţii au băgat circa 80 de milioane de dolari şi produc în prezent cabluri şi cablaje auto care sunt trimise direct la uzinele BMW din Leipzig, Regensburg şi Oxford. Unul dintre modele este folosit pentru echiparea automobilului BMW Seria 7. Le merge atât de bine aici încât au decis să investească într-o nouă fabrică, în ZEL Cahul.
Şi, asemenea hypermarketurilor de la noi, greu a fost până a venit în ZEL prima companie de calibru. În 2012 boardul „Gebauer & Griller”, companie din Austria care lucrează de câteva decenii direct pentru „Draxlmaier Automotive” a hotărât să investească într-o fabrică în ZEL Bălţi, care în 2013 a şi fost deschisă. Patru ingineri români s-au ocupat de acest proiect, iar unul dintre ei, Călin Botean (foto dreapta), a ajuns chiar 
country managerul companiei. Spune că firma la care activează a pus în practică una dintre legile de bază ale economiei de piaţă: „furnizorul îşi urmează clientul”. Şi îl urmează până la capăt: şi „Gebauer & Griller” tocmai şi-a deschis în noiembrie a doua fabrică. Prima are 103 angajaţi, cealaltă în jur de 600. Cablurile se lucrează manual, cablajele automat.
„Trasabilitatea este perfectă. Dacă avem cumva o reclamaţie aflăm imediat de pe ce bobină provine, cine a lucrat la ea şi putem afla inclusiv cine ne-a furnizat cuprul folosit. Dar, în cei aproape cinci ani de când am început producţia aici, nu am avut nici o reclamaţie”,
Călin Botean, country manager la Gebauer & Griller.
Şi aceasta pentru că în ZEL nu intră oricine şi oricum. Angajatul cu cea mai mică responsabilitate efectuează o şcolarizare de minim trei luni, la sfârşitul căreia susţine un examen şi doar dacă îl promovează devine şi angajat.
Companiile din ZEL nu s-au oprit însă aici. În parteneriat cu autorităţile locale şi centrale au decis înfiinţarea unui colegiu de inginerie, unde, dată fiind perspectiva de angajare, câte 20 de moldoveni se bat 
pentru un loc. De altfel, ZEL absoarbe forţă de muncă nu doar din Bălţi, ci şi din alte şase raioane apropiate.
Iar acest lucru este posibil şi întrucât firmelor menţionate li s-au adăugat în timp şi altele, precum GG Cables & Wires EE, care a investit 28 de milioane de dolari şi are 100 de angajaţi, La Triveneta Cani – 20 de milioane de dolari investiţi şi 400 de angajaţi, Sumitomo Electric Bordnetze – 40 de milioane de dolari.
ZEL este administrat direct de către Guvern, care are la faţa locului un conducător ce a dobândit funcţia după ce la rândul său a lucrat timp de şase luni la o fabrică „Draxlmaier Automotive” din Germania.
„Sunt nişte companii care îşi asumă nişte riscuri şi care uneori mai beau şi câte o şampanie”,
Marin Ciobanu, administrator principal ZEL Bălţi.
Când ieşi însă din „colţul de Occident” dai însă peste aceleaşi… bălţi din acelaşi Bălţi. Străzile sunt în bună parte ca după război, inclusiv pietonalul intens circulat este plin de gropi. În parcul de lângă 
primărie o mulţime de oameni bătuţi de soartă din categoria „50 şi peste” au ocupat câteva alei înnoroiate şi încearcă să vândă ceva haine ponosite, telefoane de pe vremea în care le foloseai pentru convorbiri şi atât, ici-acolo un aparat de radio. Cu atâtea facilităţi acordate investitorilor străini, Primăria Bălţi aproape că nu mai are ce impozite să încaseze.
„Noi ne bucurăm că sunt câteva mii de oameni care lucrează acolo şi care nu pleacă din oraş, iar de pe urma lor încasăm o parte din impozitul pe venit aferent salariului”,
Igor Şeremet, primar interimar Bălţi.
Şi pentru Bălţi asta chiar este o realizare în condiţiile în care etaje întregi ale blocurilor sunt părăsite de moldovenii plecaţi să lucreze la Moscova sau în Occident.
Pe parcursul întregii zile petrecute prin „Occidentul de la Bălţi” a revenit obsesiv o întrebare: de aţi investit aici şi nu Botoşani? Şi nimeni nu a dat un răspuns direct. Probabil pentru că ar fi trebuit să recunoască incapacitatea autorităţilor române, dar şi faptul că, pe lângă toate facilităţile menţionate, a contat şi forţa de muncă mult mai ieftină în Moldova decât în România. De la 1 ianuarie salariul minim în România devine 1.900 de lei, adică 485 dolari, în condiţiile în care leafa medie din ZEL este de 450 dolari.
„Eu am vrut să facem această deplasare aici pentru a mai elimina din mitul că la Botoşani nu vin investitorii fiindcă nu aveam infrastructură. De fapt, de la un anumit nivel nu se doreşte să avem poveşti de succes”,
Cătălin Flutur, primar Botoşani.
Şi edilul are dreptate lui. Până la Bălţi, la fel ca şi până la Botoşani, drumurile au aceleaşi gropi. În oraş lucrurile stau diferit, mai ales pe pietonal: ei au pavele cu gropi, noi avem jardiniere din care sar plăcile în stil… european, că doar de acolo au venit banii pentru modernizare.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
