Mai mulți comercianți se regăsesc în Bazarul din Botoșani, aflați în spatele standurilor cu scopul de a-şi vinde marfa, fie ea nouă sau la a doua purtare.
Sub forma unui târg, bazarul din municipiu este alcătuit din zeci de agenți comerciali care vând diferite produse, de la articole de uz casnic, până la unelte de gospodărie şi articole vestimentare.
Ei bine, în interiorul acestui complex plin de produse, vânzătorii așteaptă nerăbdători clienţi care să le cumpere marfa. Aici se regăsesc în principal, articole vestimentare atât pentru femei şi copii, cât şi pentru bărbaţi, dar şi obiecte pentru locuință.
Referitor la preţurile afişate pe etichetele hainelor întinse pe standuri, comercianţii pretind sume ridicate, majoritatea articolelor fiind mai scumpe chiar decât cele din magazinele outlet (nota red. magazine care vând soldurile de haine rămase din alte magazine de brand).
De exemplu, la unul dintre magazinele din complex, o pereche de blugi bărbăteşti costă 120 de lei, iar disponibilitatea unei probe pentru client este caracterizată printr-o cabină de probă improvizată, undeva în spatele unei perdele.
Sau mai există o posibilitate cu o cabină de probă care este poziționată nu în magazinul de proveniență, ci într-un loc amenajat la un așa zis etaj superior care permite improvizația unui spațiu de acest gen.
Mai pot fi comercializate lenjerii sau fețe de mese, haine pentru copii sau prosoape de tot felul. Toate într-o aglomerație ordonată cumva de comercianți, hainele atârnând de umerașe dinspre tavan sau pe lateralele spațiilor de vânzare. Vânzătorii, majoritatea cu hainele groase pe ei îmbiau fiecare potențial client care se întâmpla să treacă prin fața standului.
Aglomerația de altă dată din bazar nu mai poate fi văzută și în aceste zile. Iar explicații ar fi mai multe, fie botoșănenii cu posibilități reduse s-au reorientat spre magazinele second - hand unde frecvent se formează cozi uriașe, fie banii sunt mai puțini după sărbători.
Iar un alt motiv ar putea fi calitatea produselor, majoritatea cumpărate din cel mai mare bazar de „chinezării” din capitală și revândute la Botoșani cu adaosuri nejustificate.
Situaţia este puţin mai diferită în ceea ce priveşte vânzarea mărfii din exteriorul bazarului.
Vânzătorii stau înfofoliți cu haine groase pentru a-și vinde marfa, unii la standuri, alţii optând pentru expunerea produselor în locuri aleatorii, jos pe pământ.
Comparativ cu cele din interior, produsele din exteriorul complexului sunt destinate în mare parte întreținerii gospodăriilor, cum ar fi drujbe, articole de grădinărit, butelii de gaz, dar şi articole auto.
Prețurile acestor produse sunt într-adevăr mai ieftine față de cele ale producătorilor, în acest fel standurile având parte de câțiva clienţi.
O altă categorie care se regăsește în bazarul din centrul orașului este cea ocupată de către agenții comerciali care vând produse second-hand aduse din afara țării pe care le expun la un preț mai mic, comparativ cu prețul inițial. Adică, în general, lucruri pe care le aruncă străinii din alte țări și care sunt aduse la Botoșani en-gros și vândute celor care nu-și permit lucruri la preț întreg.
Pe aceste standuri improvizate, clienții pot întâlni baterii pentru telefoane, ceasuri, încălțăminte, articole sportive și chiar tablete și monitoare. Sunt și persoane care și-au colectat de prin casă lucrurile de care nu se mai folosesc și pentru care pretind câțiva lei.
Printre acestea pot fi observate încălțăminte folosită, jucării din pluș uzate, șosete lucrate manual, etc.
Kiev: Racheta rusească a zburat două minute prin Botoșani, sistemele românești NU au detectat-o
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Polițiștii de penitenciare amenință cu nepăzirea pușcăriilor de Crăciun și Revelion
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
O casă a luat foc în prima zi de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile