Este o realitate. Dacă este întrebat, aproape fiecare cetățean oprit pe stradă spune că și-ar dori de la conducători să faciliteze crearea locurilor de muncă.
Ceea ce nu vor să înțeleagă acești oameni este faptul că acestea există și încă multe la număr și diversificate însă nu se găsesc și persoane care să își dorească să muncească.
”Este un îndemn la acțiuni de protest în această perioadă. Eu sunt de acord și este adevărat acest lucru pentru că în momentul de față fenomenul este cel puțin straniu pentru mine. Orice sondaj de opinie am face noi sau colegii de la PSD sau oricare, primul loc la doleanțele cetățenilor este lipsa locurilor de muncă”
Cătălin Flutur, președintele PNL Botoșani
Se invocă sus și tare că salariile oferite sunt extrem de mici. Însă nici un stat oricât de dezvoltat nu plătește regește un începător care abia își construiește cariera, beneficiile urmând să apară în timp.
„Paradoxul intervine în momentul în care se scot posturile la concurs iar municipiul Botoșani este privilegiat la nivel de județ în ceea ce privește locurile de muncă, sunt 700 și ceva de șomeri oficiali în municipiu și vreo 700 și ceva de locuri de muncă. Dar paradoxul provine de la faptul că ne dorim foarte mult locuri de muncă, iar noi organizăm zeci de concursuri la care nu vine nimeni”
Cătălin Flutur, președintele PNL Botoșani
Pe de o parte, Flutur consideră cererea sindicală ca fiind corectă. Mai ales că la Primărie de exemplu, un jurist, sau un economist sau un inginer, la angajarea pe un post de consilier debutant beneficiază de un salariu de 1.294 de lei, ceea ce înseamnă 900 de lei în mână.
”Este totuși un început, noi avem o problemă mare, avem locuri disponibile și nu avem oameni care să se angajeze. Nu vorbim doar despre locuri de muncă pentru studii superioare, aceleași probleme le au agenții eoconomici din municipiu care au nevoie undeva de la 2 la 100 de oameni. Foarte, foarte multe locuri de muncă și nu vine nimeni la concurs, cum pățim și noi în administrație”
Cătălin Flutur, președintele PNL Botoșani
Angajatori din majoritatea domeniilor de activitate de la Botoșani se plâng de o acută lipsă de forță de muncă.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024