Polițiștii i-au luat urma după un apel 112. Alți doi șoferi s-au ales ieri cu dosar penal.
Un șofer beat la volan i-a sfidat pur și simplu pe oamenii legii, refuzând nu doar testarea cu aparatul alcooltest, ci și recoltarea de probe biologice de sânge. Astfel, în cursul zilei de luni, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că pe Șoseaua Iașului, din municipiul Botoșani, circulă un autoturism al cărui conducător auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a interceptat în trafic autoturismul respectiv, stabilind identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat de 39 de ani, din comuna Tudora. Deși emana halenă alcoolică, acesta a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, precum și recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri conform normelor legale.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe Aleea Dumbrava din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din aceeași localitate. În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, tot luni, polițiștii din cadrul Potului de Poliție Vârfu Câmpului au oprit pentru control, pe Drumul Național DN 29 C, un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din județul Suceava. Întrucât bărbatul emena halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ambele cazuri, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Valeriu Iftime știe CINE va lua campionatul: Astea sunt echipele care pot s-o 'atace'
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Afacerista care a condus Prefectura a spus la despărțire pentru ce a fost importantă – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile