Prima cuvântare de la ceremonialul de deschidere a anului școlar de la Colegiul Mihai Eminescu i-a aparținut preotului.
Petru Chirvase slujește la Biserica Sf. Vasile cel Mare din curtea Spitalului Județean Mavromati, iar astăzi a ajuns la Colegiul Eminescu.
După oficierea slujbei religioase, părintele le-a vorbit copiilor despre ceea ce este educația și anume ideea de a-l ajuta pe tânăr să-și valorifice talentele.
„Familia, Biserica și Școala sunt piloni ai educației. Dar ce este educația? Este direcționarea copilului, a tânărului spre ceva. A-l învăța pe copil tot ceea ce este frumos, sublim căci frumos este el copilul, tânărul, frumos este Cosmos, așa, Cosmos se traduce din limba greacă. A-l învăța pe copil, ceea ce trebuie să facă pentru a fi în viață om cu adevărat fericit și care impresionează prin delicatețea lui, prin felul lui de a se îmbrăca, de a fi, de a mânca, de a vorbi, de a fi altruist cu semenii”,
Petru Chirvase, preot paroh
Părintele a mai arătat că școala nu este doar o clădire ci izvor de îmbogățire duhovnicească iar modul în care se face așezarea în careu la început de an școlar, este ca imaginea unei familii în jurul unei mese la care părinții sunt înlocuiți cu profesorii și învățătorii.
Și a încheiat cu o invitație.
„Peste o lună de zile vă invităm din nou la o masă câmpenească în pădure la Trestioara așa cum am făcut și acum un an de zile și cu liceul dv. dar nu au fost prea mulți elevi, greu vă dați, deși se dăruiește totul gratuit și totul pregătit minuțios, frumos”,
Petru Chirvase, preot paroh
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024