O altă luare de cuvânt de la prima întâlnire a ministrului dialogului social la Botoșani i-a aparținut coordonatorului Asociației B-Right Media.
Și Raluca Bălășcău a fost invitată la întrunirea cu ministrul Gabriel Petrea unde a descris în doar câteva cuvinte activitatea complexă pe care organizația pe care o reprezintă, o desfășoară pe plan local.
”Venim în sprijinul celorlalte ONG-uri, avem o rețea de vreo 30 de asociații cu care lucrăm la nivel de Botoșani și poate activitatea lor nu vi se pare spectaculoasă dar ne gândim la ce înseamnă ea pentru beneficiarii lor finali. Ne gândim la copii cu autism, cu sindrom Down, la cei săraci care sunt de exemplu ajutați de organizații de italieni care finanțează activități în Botoșani”,
Raluca Bălășcău, coordonator Asociația B-Right Media
Și pentru că activitatea de voluntariat presupune un efort cumulat din partea celor care se implică, Asociația B-Right Media marșează tocmai pe atragerea a unui număr cât mai însemnat de tineri în activitățile sociale.
”Organizăm târguri ONG, gale ale voluntarilor și avem cumva firul scurt cu ei. De asemenea, am organizat proiecte de inițiative cetățenești, am trainuit tineri din România și din alte țări și chiar i-am învățat să facă o inițiativă europeană cetățenească și campanii de advocacy. Nu știu dacă s-au materializat până la urmă dar cel puțin pașii i-au învățat”,
Raluca Bălășcău, coordonator Asociația B-Right Media
Asociația are depuse spre finanțare două proiecte prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) prin care se urmărește sprijinirea unor categorii vulnerabile, prin integrare sau chiar ajutor pentru obținerea actelor de identitate.
Asociația B-Right Media s-a înființat în urmă cu șapte ani de zile.
În cadrul Asociatiei B-Right Media funcționează, începând cu luna septembrie 2011, Centrul de Voluntariat Be Right! creat cu sprijinul Comisiei Europene prin Programul Tineret în Acțiune.
Centrul de Voluntariat își propune să se constituie ca punct de întâlnire între cererea și oferta de voluntariat existentă la nivelul municipiului și județului Botoșani.
”Concret, vom recruta, forma și orienta voluntari iar apoi îi vom îndruma spre ONG-urile partenere pentru a putea activa în diverse domenii: social, cultură/media/organizare evenimente, sănătate, educație, protectia mediului, protectia animalelor, etc”, este mesajul celor de la B-Right Media.
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024