Psihoterapia a ajuns să fie și în județul nostru un serviciu indispensabil pentru unii botoșăneni. Ce-i drept, mersul la psiholog nu este deloc un lucru rău, ci chiar benefic atât pentru cei mici cât și pentru cei mai mari. Tocmai din acest motiv, toate categoriile de vârstă trec prin cabinetul unui specialist de acest gen.
Psihologul este prietenul unora dintre botoșănenii care vor să fie mereu prezenți, conștienți și mândri de ceea ce întreprind sau pentru aceia care au o problemă și singuri nu găsesc o rezolvare. Oricare ar fi, motivele pentru care ajung oamenii la psiholog sunt diverse.
”Oamenii au început din ce în ce mai des să conștientizeze că psihoterapia nu înseamnă să fii nebun și să cauți ajutor, ci înseamnă că ai nevoie de niște servicii, la fel cum te duci să vorbești cu un designer despre cum îți faci casa, la fel îți aranjezi și mintea,”
Cristina Lupașcu, psiholog (foto jos)
Preponderent, la psiholog vin mai ales botoșănenii cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani. Pragul cabinetului este trecut și de familii cu copii. Părinții consideră că minorul are o problemă, însă odată ce fac cunoștință cu specialistul, cauza depistată de ei prinde o altă formă.
”Prima ședința în momentul în care vine copilul o fac cu întreaga familie, pentru că îmi doresc ca întreaga familie să conștientizeze că acel copil trăiește într-un mediu și dacă el întâmpină o problemă, de fapt problema efectivă aparține mediului, nu neapărat copilului. El doar aduce la suprafață o problemă existentă în familie.,”
Cristina Lupașcu, psiholog
Cât despre buget, atunci când vorbim de psiholog, banii par să nu fie o problemă. O ședință pornește de la 80 de lei și poate ajunge și chiar la câteva sute de lei.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile