Patrick este un copil supradotat, dar care își trăiește copilăria. Cu o memorie nativă mult peste medie, dar cultivată constant în cei șapte ani și o lună, cât are în prezent. Este pasionat de artă, de monumente din toată lumea, iar pentru el călătoria înseamnă cunoaștere.
A fost un copil precoce, însă trăim timpuri în care copiii se dezvoltă și se upgradează odată cu tehnologia. Talentul lui Patrick, genialitatea lui Patrick, poate fi și o dezvoltare armonioasă, atent supravegheată de niște părinți care nu își supun copilul unor experimente spectaculoase, dimpotrivă.
Patrick este un copil normal, dintr-o familie obișnuită din Botoșani. Învață la Școala nr. 6 din municipiu. Are șapte ani și o lună dar, spune tatăl, este doar în clasa zero. Din cauza unei imunități scăzute și a unor răceli repetate, Patrick a fost nevoit să amâne cu un an intrarea la școală. Un timp pe care, după cum a observat o țară întreagă, micul geniu l-a folosit cum știe el mai bine: citind și memorând.
A surprins prin capacitatea excepțională prin care a ghicit, doar după contur, țările și capitalele lor, plus vecinii. Reacțiile care au venit după emisiunea de la PRO TV i-au impresionat peste măsură pe părinți.
”Nu ne așteptam ca un număr de cultură generală să stârnească un ocean de reacții și comentarii frumoase, într-o țară în care nonvalorile și oamenii slabi, din toate punctele de vedere, sunt promovați. Suntem măguliți, nu credeam vreodată ca în România să vedem așa ceva. La noi sunt alte uragane, sunt alte valori…”,
tatăl lui Patrick Ciocan
De unde a răsărit Patrick?
Într-un oraș mic, într-o Moldovă în care pare că nu se mai întâmplă nimic, departe de centrul efervescent al unei Românii ce nu mai părea interesată decât de vedetisme și de cotidianul ieftin. Patrick nu a făcut turul televiziunilor, nu și-a expus mai mult decât este necesar talentul. A fost micul geniu de la grădiniță, aplaudat sau poate privit altfel de către prichindeii din jurul lui.
Participarea la Românii au talent a fost un dar din partea părinților, după ani și ani în care a citit sute de pagini și a călătorit virtual prin întregul univers.
”Noi am ținut secret pentru toți cei din jurul nostru, a fost o surpriză înscrierea lui la Românii au talent, nu am spus nimic până acum câteva zile, pentru că nici nu credeam că va apărea pe post. Patrick urmărește emisiunea ca orice copil, a fost mereu atras. Se uită și la Câștigă România, emisiunea fiind și la o oră mai potrivită pentru el”,
tatăl lui Patrick Ciocan
Pentru părinți, Patrick este, deocamdată, un copil precoce. Nu folosesc acele cuvinte prețioase cu care poate alți adulți își adulează pruncii. Nici nu cred că au un copil unic, genial, ci unul foarte curios.
Literele le-a învățat Patrick de la 2 ani, de pe un laptop pentru copii. La 3 ani citea cuvinte, scria cuvinte, la 4 ani deja scria propoziții și citea orice. La grădiniță, înaintea serbărilor, era pus de doamnele educatoare să citească poeziile copiilor. Este adevărat că mereu a fost mai precoce.
Tatăl lui Patrick recunoaște că și-a îndrumat copilul, atunci când i-a observat preocupările.
”Este timpul lui liber. Patrick își trăiește copilăria în acest fel. El are Google Earth și acolo vede monumente, apoi intră pe You Tube să vadă destinațiile, să caute orașele. Este atras de toate lucrurile noi, este fascinat de geografie”,
tatăl lui Patrick Ciocan
Nu se teme de tehnologie, de gadget-uri. Pentru că secretul, atunci când ai la îndemână asemenea oportunități, secretul este echilibrul.
”Patrick folosește tehnologia în folosul lui. E o armă cu două tăișuri, așa este, dar doar atunci când nu e folosită cum trebuie ea devine dăunătoare”,
tatăl lui Patrick Ciocan
Din pasiune, din curiozitate, poate și ca o provocare, Patrick a învățat toate steagurile, capitalele lumii, vecinii, toate statele și capitalele, obiective turistice. Povestește mereu despre locuri din toată lumea și visează să viziteze fiecare colțișor.
Deocamdată, totul înseamnă joc. Părinții sunt conștienți de inteligența copilului lor, însă nu abuzează, dimpotrivă.
”Pentru el totul e o joacă. Ceea ce îi place face, iar noi nu îi punem restricții. Intrăm în joaca lui, jucăm ȚOMANAP împreună, jocul cu care am copilărit și noi. Îi acordăm timp, dar suntem atenți. Altfel, copilul lăsat în lumea lui e pierdut. Mai ales în fața unor device-uri e ușor să se piardă, dacă nu e controlat”,
tatăl lui Patrick Ciocan
Experiența de la Românii au talent a fost una pe care nu o va uita curând. Și nu doar ceea ce s-a văzut pe micul ecran.
”A fost o experiență frumoasă. Pentru el a fost de vis, desigur și pentru noi. Mai ales că s-au purtat exemplar cu noi, nu avem nimic de spus, au fost cu adevărat profesioniști, totul e la secundă acolo. Dacă va fi o următoare etapă… o să vedem. Nu ne facem planuri, să nu fie deziluzii. Pentru noi a fost importantă experiența lui. A fost o experiență super frumoasă pentru el și pentru noi, e o dată în viață”,
tatăl lui Patrick Ciocan
Deocamdată, Patrick își continuă călătoria. Descoperă, caută, scormonește fiecare centimetru pătrat de pe harta lumii.
De o vreme, însă, și-a mai descoperit o pasiune: fotbalul. Știe totul despre echipe, meciuri, jucători. Abia așteaptă să poate ieși din casă pentru a merge pe stadion.
”În fiecare zi ne surprinde cu ceva. Acum e cu fotbalul. Facem vaccinul, noi, și apoi îl ducem să facă și sport. Îi place și fenomenul fotbalului, dar să și joace. Ne aduce aminte mereu cine joacă, când joacă, când au ai noștri meci. Abia așteaptă să meargă pe stadion”,
tatăl lui Patrick Ciocan
La Românii au talent, Patrick a primit din partea juraților patru de Da (de fapt cinci de Da, pentru că au votat deopotrivă și Andi Moisescu și Smiley), plus aprecieri la superlativ. Însă, pentru părinți, bucuria copilului, fascinația pe care a simțit-o participând la concurs sunt mai presus de orice rezultat oficial.
”Pentru noi Patrick e Golden Buzz- ul nostru, primit de Sus”, spune cu emoție tatăl, recunoscător pentru darul pe care îl îngrijesc și îl protejează.
Chiar dacă pare simplu, Patrick singur nu ar fi putut deveni ceea ce este. A fost nevoie ca părinții să îi ghicească mereu curiozitățile, pasiunile, să îi așeze înainte cărți, tehnologie, să îi selecteze emisiuni, materiale video. Este în anul doi la Cambridge, unde învață engleza la un nivel avansat. Să amintim și de aportul dascălilor, ori de la grădiniță, ori de la școală. Oameni cu har, dedicați, după cum îi caracterizează tatăl lui Patrick. Nu întâmplător vorbește tatăl despre școală. Pentru că a avut, la rândul său, profesori excepționali, care l-au făcut să iubească geografia, istoria, să își dorească mereu mai mult.
”Lui Patrick îi place să mai și picteze. Nu are talent, dar desenează pentru că îi place. Scrie, îi plac cărțile, citește. Am și investit mult în aceste bucurii ale lui. Pentru că îi plac cărțile, îl ajută foarte mult și grădinița la care a fost, Crescendo, iar acum, la Școala 6, are de asemenea parte de o frumoasă experiență, mai ales că doamna învățătoare Doinița Fegher este omul potrivit pentru Patrick. Noi nu îi impunem nimic, el este mereu în căutare de noi cunoștințe, e ca un burete”,
tatăl lui Patrick Ciocan
Cu mintea strălucită a lui Patrick nu te joci, însă.
”E genul de copil cu care trebuie să fii foarte atent ce îi promiți, pentru că are o memorie foarte bună. Nu-i de joacă! Însă, în general, e un copil foarte liniștit. Mai face prostioare, ca orice copil, când jucăm împreună fotbal în casă și mai spargem câte ceva. Dar așa avem și noi copilărie odată cu el, mai ales că nu avem un al doilea copil, deocamdată…”,
tatăl lui Patrick Ciocan
La o săptămână după ce a apărut la Românii au talent, părinții încă primesc mesaje din întreaga țară. Impresionant este că, pe pagina oficială a emisiunii Românii au talent, prestația lui Patrick are nu mai puțin de un milion de vizualizări. Aprecieri care cuprind, desigur, cuvinte prețioase: geniu, copil supradotat, inteligență sclipitoare. Pentru părinții lui Patrick, copilul lor este în primul rând un dar de care s-au îngrijit.
”Suntem încă șocați de atâtea reacții. Știm că sunt foarte mulți copii superdotați în toată țara și doar trebuie să aibă prilejul să se afirme, iar părinții să îi încurajeze către calea cea dreaptă, să nu îi piardă în alte medii, pentru că e ușor de alunecat. Dumnezeu dă, dar trebuie să ai grijă cu acel dar cu care este înzestrat copilașul”,
tatăl lui Patrick Ciocan
Disciplina este focul purificator prin care talentul devine aptitudine, spunea Roy L. Smith. Poate că acesta este secretul lui Patrick. Pentru că dincolo de joacă, dincolo de curiozitate și pasiune, în viața copilului de șapte ani și o lună există și multă disciplină. Și perseverență. Și bun simț. Iar acestea, mai ales acestea, sunt atributele unei personalități menite să schimbe lumi.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024