Părinții au fost informați despre noua prevedere introdusă în Legea educației și au aflat în ce constă fenomenul de bullying.
Ieri, la Școala Gimnazială Nr.1 Albești s-a desfășurat lectoratul cu părinții cu tema ”Bullying-ul în școală”, activitate ce și-a propus informarea și consilierea părinților cu privire la această formă specifică de violență prezentă în mediul școlar și, din păcate, și în școală.
Părinții au fost informați despre noua prevedere introdusă în Legea educației, potrivit căreia ”în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violenţa psihologică – bullying” și au aflat în ce constă fenomenul de bullying.
În cadrul activității a vorbit preotul paroh și profesor de religie în școală, Fredolin Drobotă, despre importanța educației morale pe care copiii o primesc încă din primii ani de viață și despre însemnătatea modelelor din familie, care contribuie la formarea tinerilor.
Profesorul consilier școlar Irina Grosu a prezentat părinților tipurile de comportamente care pot fi încadrate în această formă particulară de violență, de ce apare fenomenul de bullying sau cyberbullying, care este profilul psihologic al agresorilor sau al victimelor și, nu în ultimul rând, care ar trebui să fie reacția copiilor martori la aceste incidente. De asemenea, părinții au aflat cum pot recunoaște semnele care indică faptul că un copil este hărțuit, ce pot face în aceste situații, care sunt efectele asupra dezvoltării ulterioare a copilului.
”Părinții prezenți au relatat că sunt bucuroși că au participat la această activitate, că sunt necesare aceste discuții între familie și școală și regretă că sunt încă mulți părinți care nu colaborează cu școala și nu conștientizează efectele pe termen lung ale unor comportamente de acest gen”, a precizat prof. Mihaela Chitic, director al Școlii Gimnaziale nr.1 Albești.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024