Din birourile persoanelor cu funcții din județ sau de pe la București, realitatea de zi cu zi pe care o trăiesc oamenii când se confruntă cu diverse probleme în instituțiile publice este mai puțin cunoscută. Sau deloc. Iar ceea ce Botoșăneanul, cel puțin, a arătat în nenumărate rânduri, și anume că pandemia convine de minune aparatului de stat, chiar se reflectă în realitate.
S-a ajuns la situația în care accesul în instituțiile publice să fie INTERZIS. La propriu. Unele unități sunt încuiate și este nevoie de apelarea unui interfon pentru interacțiunea cu bugetarii. În altele, banalii paznicii au căpătat puteri mult peste cele ale directorilor și sunt cei care decid dacă, cum și când poate intra cineva în vreo instituție.
Descrierea modului în care se lucrează în pandemie cu publicul a fost catalogată într-o primă fază drept un aparent moft al jurnaliștilor botoșăneni. Drept pentru care, pentru a se convinge de faptul că numeroasele semnale trase de Botoșăneanul sunt îndreptățite, președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică, deputat în Parlamentul României, a acceptat să facă un periplu neanunțat prin instituții publice de la Botoșani. Aleatoriu, atât la directori PNL cât și PSD.
În calitate de simplu cetățean, nu de președinte de partid sau parlamentar. Cu gluga de la geacă pusă pe cap și masca pe față, pentru a nu fi recunoscut. Și pentru a constata, fără vreo influență din partea altor persoane, cum se comportă funcționarii cu cetățenii și dacă există acces neîngrădit la informațiile de interes public.
Am pornit așadar alături de Costel Șoptică și, într-un interval de două ore, am „vizitat” șase instituții de la Botoșani.
(după a doua oprire, deja directorii au început să se anunțe între ei prin telefon, de vizitele liderului PNL prin instituții)
Prima oprire a fost la sediul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Botoșani, luni, 22 martie 2021, în jurul orei 13:00.
Zi de lucru, început de săptămână. Ușa încuiată. Costel Șoptică sună la interfon de mai multe ori. Apare un angajat din interior, în pantaloni de trening care s-a recomandat a fi dispecerul de serviciu.
Costel Șoptică: Pentru o audiență suntem
Dispecer: Nu lucrăm astăzi!
Costel Șoptică: De ce?
Dispecer: Suntem în acțiune cu apele, cu curățenia, cu ședințele, cu elevii...
Costel Șoptică: Dacă avem de făcut o notă, o reclamație, cum procedăm?
Dispecer: O reclamație? O lăsați la noi aici sau veniți mâine dimineață.
Costel Șoptică: Deci azi nu pot vorbi cu nimeni...
Dispecer: Numai eu sunt, dispecerul de serviciu.
Următoarea oprire a fost la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ). Încă de cum am pătruns în curtea instituției, ne-a sărit în ochi un panou de la intrarea principală: „ACCESUL INTERZIS”.
Mai încolo, lângă accesul secundar, inspectorul școlar general Gabriel Hârtie se pregătea să plece la masă. Incursiunea „incognito” nu a mai fost valabilă, Costel Șoptică fiind lesne recunoscut. De altfel, la această instituție, comunicarea cu mass-media cel puțin s-a făcut în parametri decenți, nefiind înregistrate derapaje majore.
Totuși, Costel Șoptică a dorit să știe cum se face accesul publicului în instituție:
„Accesul pe care-l asigurați directorilor de școli sau profesorilor, în afară de ceea ce se întâmplă în online sau prin coprespondența scrisă. Dacă au nevoie să fie în contact direct cu cineva din IȘJ, dacă există un orar zilnic...”
Răspunsul lui Gabriel Hârtie: „Noi am stabilit încă de la începutul pandemiei și la recomandarea DSP, în fiecare zi, un interval orar prin care cei care neapărat au nevoie de prezența fizică în IȘJ pentru a depune dosare sau chiar și audiențe, sigur, sunt primiți”.
A treia oprire s-a făcut la sediul Agenției pentru Protecția Mediului (APM). Și aici, instituția din nou încuiată, iar interfonul singura modalitate de a intra în legătură cu cineva din interior. Costel Șoptică a sunat de două ori iar ușa s-a deschis cu un clic.
O secretară a ieșit în întâmpinare și s-a interesat în ce problemă suntem acolo și ulterior și-a sunat directorul care „era ieșit” puțin. Până să apară Eugen Mateciuc câteva minute mai târziu, Costel Șoptică și-a rotit privirea prin holul instituției și a remarcat panoul plin de afișaje cu informații de tot felul care ar fi trebuit să se afle în EXTERIOR având în vedere că accesul publicului este restricționat la interior.
Însă, probabil cea mai sugestivă imagine a fost la ieșire:
După o scurtă discuție cu directorul care a recunoscut că are multe informații de transmis, dar că nu a mai organizat vreo conferință de presă de ani de zile, discuția s-a finalizat.
A patra instituție la care am ajuns a fost Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Altă unitate a statului unde angajații stau baricadați în birouri, iar oamenii sunt primiți în holul mic de la intrare. Același paznic postat la ușă care interzice accesul la etajele instituției, același discurs.
Costel Șoptică cere să fie primit în audiență la director, alături de reporterul Botoșăneanul. Suntem conduși la etajul 1 în biroul unde se afla mai degrabă umbra lui Teodor Dimitriu.
Directorul AJOFM chiar prezenta imaginea unui om suferind și aproape în incapacitate de a lucra și mai ales de a coordona o instituție de anvergura AJOFM-ului.
„Mi-e foarte rău, domnul... mi-e foarte rău. Am făcut un RMN la creier și să văd rezultatul de ce. Mă simt foarte slăbit, mă simt foarte...”,
i-a explicat Teodor Dimitriu starea sa
A explicat faptul că jurnaliștii sunt acreditați pe lângă AJOFM și comunicarea se face prin purtătorul de cuvânt. Iar publicul, în perioadă de pandemie nu are acces la birourile angajaților, ci este primit la parter.
Penultima oprire – clădirea în care funcționează Casa Județeană de Pensii (CJP) și Agenția Județeană de Prestații și Inspecție Socială (AJPIS). Aglomerația specifică dimineții era mult diminuată, în fața instituției erau câteva persoane. Un bărbat încerca să privească prin geam dacă ghișeele din interior mai sunt funcționale.
Costel Șoptică a pătruns în interior unde a dat de același paznic care dirijează fluxul de cetățeni în fiecare zi. I-a oferit numărul de telefon al unuia dintre directori și l-a invitat să sune dacă dorește acces în interior.
Între timp, a început să se lamenteze asupra faptului că întreaga scenă era filmată. Și că „filmatul este interzis”. Costel Șoptică a dorit să știe de ce este filmatul interzis? Fiind vorba totuși despre o instituție publică și nu una militarizată, iar concluzia pare să fi fost că există (sau nu) un ordin prin care să nu se filmeze. Chiar și la apariția directorului adjunct Ioan Buzilă, paznicul striga în urmă: „domn director, vedeți că filmează”.
Ajuns în birou, directorul economic a explicat faptul că în trecut accesul în instituție atât pentru mass-madia cât și pentru cetățeni a fost fără restricții. Și comunicarea asemenea. Însă, odată cu apariția pandemiei, lucrurile s-au schimbat și aici, la fel ca în toate unitățile de stat.
Același lucru și practic aceeași discuție a fost purtată și cu Cristian Delibaș, directorul Direcției Agricole Județene unde, la fel, botoșănenii sunt primiți în sala de la parter și preluați de funcționari care coboară din birouri.
În toate instituțiile „vizitate” procedura este identică, oamenii sunt ținuți afară și primiți în interior pe serii, funcționarii vin la parter și le preiau problemele, accesul spre etajele superioare este interzis.
Procedura totalmente de neînțeles în condițiile în care la locul unde se petrece întâlnirea cetățean – funcționar se produce o aglomerație care poate fi evitată. Iar contactul direct oricum există, iar o eventuală transmitere a virusului poate fi evitată dacă activitatea se reia la parametrii normali, cu respectarea măsurilor impuse, purtarea măștii de protecție și dezinfecția mâinilor.
Așa însă, zeci de oameni se îmbulzesc la ușile instituțiilor și sunt ținuți acolo zeci de minute sau chiar ore bune, fără respectarea vreunei norme anti Covid, o adevărată bătaie de joc la adresa contribuabililor care ajung să plătească lefuri unor bugetari care se baricadează în birouri, dar care uită de măsurile anti Covid atunci când protestează pentru mărirea salariilor sau când organizează chefuri chiar în unitățile statului pe care le țin încuiate.
„A fost o zi plină, cum vă spuneam și adineauri, am așa un sentiment la mijloc, pe de o parte se lucrează cu publicul, pe de altă parte, vezi în instituții cum accesul se face efectiv apăsând pe un buton, vine cineva în 5 sau 10 minute. Afișarea se face la interior, v-am spus și vă repet, un om simplu cum are el acces la informațiile de interes public? Dacă dvs. ca și presă aveți un acces nu neapărat îngrădit, dar greoi din ce am văzut astăzi.
Inclusiv eu, chiar dacă sunt persoană publică și sunt cunoscut, de acum nu putem spune că nu sunt cunoscut, am avut probleme, nu neapărat de acces cât accesul la informație, în sensul în care sunt șefi de instituții care se eschivează sub, de acum a devenit o modă, acele comunicate de presă. Nu știu ce să înțeleg, nu sunt în stare să vorbească liber, nu știu să vorbească liber, nu au informația la ei, nu sunt lăsați.
După cum ați văzut, am remarcat și eu că sunt unii care nu vă lasă să filmați, unde spun că de ce nu vă lasă, m-au întrebat dacă aveți o aprobare ca să filmați (râde, nota red). Ori acolo fiind instituții publice, știm cu toții că nu este interzis”.
Costel Șoptică a dat asigurări că se va gândi la cele trăite și văzute în scurtul periplu prin instituțiile de la Botoșani. Și că va discuta și cu prefectul Dan Nechifor. Și că va căuta soluții pentru ca accesul la informațiile de interes public să fie totuși, liber.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024